Eminescu a ieşit din Bac cu imaginea grav pătată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea lui Mihai Eminescu a suferit mutaţii serioase în mintea multor absolvenţi de liceu

Absolvenţii clasei a XII-a din Bacău s-au întrecut în perle la adresa „poetului nepereche“.

„Luceafărul a fost scrisă în perioada interbelică şi face parte din curentul literar balzacian şi poezia în sine este un basm cu prinţi cu părul bălai şi cu fete frumoase". Aceasta este o frază dintr-o teză de la Limba Română de la Bacalaureatul de anul acesta.

Profesorii care au participat la această sesiune a examenului de maturitate au rămas uluiţi de tot felul de afirmaţii care mai de care mai ciudate scrise de absolvenţii claselor a XII-a.

„Mihai Eminescu, un adevărat romancier al vremurilor sale. Mihai Eminescu era un poet iubit de toată lumea. El compunea poezii de dragoste de exprimare, de mulţumire. Se inspira din natură, din bolta cerească şi din viaţa de zi cu zi. În jurul poetului se aflau numai oameni răi care doreau să-i facă numai rău", crede un alt tânăr.

Alt absolvent de liceu are o viziune inedită despre poezia eminesciană. „Luceafărul a ajuns la limita răbdării. Locul de întâlnire, de comuniune al fetei cu astrul şi cu toate celelalte elemente prozodice este natura, care este cel mai potrivit loc şi un mod de conectare cu lumea paradisiacă. Universul liric este un univers imaginar, universul creat de eul liric, precoce comuniunii care are loc între pământ şi cosmos, între oameni şi elementele prozodice, între iubită şi luceafăr", mai afirmă un alt absolvent de liceu.

Date biografice inedite

Alţii sunt convinşi că deţin date biografice şi informaţii extrem de importante despre Mihai Eminescu care merită menţionate în tezele lor. „Eminescu a fost închis la spitalul din Iaşi la nebuni, fiind acuzat că nu era în toate minţile, dar el nu era nebun, era perfect sănătos", spune un absolvent în teza sa de Bacalaureat. „Eminescu a fost omorât în cap cu o cărămidă, găsit de asistente mort şi creerul lui a fost examinat şi cântărit după care a fost aruncat la gunoi şi mâncat de câinii hoinari", afirmă un alt elev.

Profesorii care au fost în comisiile de corectare susţin că un prim lucru care loveşte şi irită în acelaşi timp este lipsa de cunoştinţe privind ortografia şi punctuaţia. „Ori nu scriu cu cratimă deloc, ori o pun aiurea. Fie se remarcă o beţie de virgule sau lipsa totală a lor", a afirmat Ramona Mocanu, profesor de Limba şi Literatura Română la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri Bacău".

Profesorii sunt de părere că elevii folosesc în teze exprimări neconştientizate, adică nu cunosc sensul corect al cuvintelor. La aceasta se adaugă multe cacofonii, dezacorduri sau enunţuri nefinalizate, adică lipsite de predicat.

Profesorii băcăuani consideră că principala vină o poartă elevii, care manifestă dezinteres la ore. „Eu cred că elevii nu-şi dau silinţa. Unui om poţi să-i iei ceva cu forţa, dar nu poţi să-i dai cu forţa. El trebuie să dorească să înveţe", a adăugat profesoara Mocanu.

Citiţi şi:

„Eminescu le punea număr la scrisori să nu le uite ordinea". Perlele de la BAC continuă

Citiți și aici mai multe perle de la BAC-ul din Prahova

Ieri, s-a dat BAC-ul la limba română. Au apărut şi perlele!

Intră pe bacau.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!