Elena Negri, marea pasiune a poetului băcăuan Vasile Alecsandri. Tânăra a murit în braţele scriitorului, pe vapor
0Criticii literari susţin că Elena Negri, sora diplomatului român Costache Negri, a fost pasiunea cea mai mare şi cea mai romantică a lui paşoptistului Vasile Alecsandri.
Se spune că frumuseţea Elenei era recunoscută de toţi.
“Când intra la serate, însoţită de sora sa Catinca, gătite amândouă şi împodobite în rochii de bal, se năştea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă burboniană şi plină de mândrie”, se arată în literatura de specialitate.
“Un portret al Elenei de pe la 1844, realizat de Rosental, înfăţişează capul frumos, cu zulufi scurţi după moda timpului, cu două cărări în mijloc, în loc de una, aşa numita pieptenătură en coeur, părul negru şi mătăsos, ochii mângâioşi şi negri ca şi sprâncenele, nasul şi gura potrivite. Ea ţine o haină uşoară, un fel de algeriană învrâstată, strânsă la sân cu o mână superbă şi cu o mişcare graţioasă. Privirea ei limpede te urmăreşte blând. Un alt portret mai simplu ca toaletă, tot de Rosental, aminteşte pe Gioconda lui Da Vinci, în surâsul şi privirea ei enigmatică”, se arată în Icoane de lumină de N. Petraşcu, vol. I, Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1935.
A fost cea dintâi femeie din aristocraţia Moldovei care l-a admirat şi felicitat sincer pe Alecsandri, încă de la primele lui poezii sau piese de teatru pe care ea, Elena, le recomanda societăţii ieşene. Tânăra, recent despărţită de un bărbat ce nu ştiuse să-i inspire iubire, răspundea acum celui mai înalt ideal de femeie al poetului băcăuan.
În literatura de specialitate se povesteşte cum Alecsandri a întâlnit-o pe această femeie, la 23 de ani. “Era atunci un tânăr svelt şi potrivit de înalt, de o frumuseţe distinsă, cu faţă albă, pe care rămăsese întipărită o umbră de melancolie de la moartea mamei sale, cu fruntea largă şi senină, cu ochii buni şi vorbitori, cu un surâs plăcut, bine crescut şi pe deasupra, autor deja a 2-3 piese de teatru, jucate cu succes, fiind chemat şi ovaţionat pe scenă în serile de reprezentaţie, adică şi cu un început de glorie, pe care îl depuse, ca un prezent rar, la picioarele acestei femei, calităţi cu care o atrăsese şi o subjugase pentru totdeauna”, se arată în volumul I al operei “Icoane de lumină”.
În luna mai a anului 1846, la sfatul medicilor, Elena Negri pleacă în Italia ca să se trateze de o boală la plămâni. După o lună şi Alecsandri o urmează la Veneţia. Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte şi Alecsandri, împreună cu Costache Negri, o îmbarcă, de urgenţă, pe un vas, cu gândul să meargă cu ea acasă, în Moldova. Elena se sfârşeşte însă pe vapor, la Istanbul, în braţele iubitului său.
Alte articole: