Cum arăta Bacăul în urmă cu 300 de ani, în timpul lui Dimitrie Cantemir. Era situat pe o insulă a Bistriței

0
Publicat:

Actualul municipiu Bacău, fostul târg de pe Bistrița din Ținutul Bacăului, ar fi fost așezat pe o insulă în urmă cu trei sute de ani.

Sub Palatul Administrativ din Bacău s-au găsit grinzi și stâlpi de moară FOTO Visit Bacău

Această realitate este prezentată în Descriptio Moldaviae, cea mai importantă carte a domnului Moldovei Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1714 și 1716. Ideea este întărită și de alte surse, care atestă faptul că pârâul Negel, înainte de a fi deviat, ar fi curs prin proximitatea actualului Palat Administrativ din Bacău, apoi înconjura târgul și se vărsa în Bistrița.

Când s-a săpat pentru fundația palatului au fost găsiți stâlpi și grinzi de moară.

„Ținutul Bacăului, peste care este un vornic, cu scaunu la Bacău, târg situat într-o insulă a râului Bistrița, vestit pentru abundența merelor și altor fructe. Are și un episcop catolic, care se numește de Bacău, pentru că în ținuturile de pe lângă munte sunt mulți supuși moldoveni, numiți catolici după naționalitatea și religiunea lor, pe care i-a așezat acolo Ștefan Vodă, după ce a buiruit pe Matiaș, regele unguresc și i-a împărțit pe la boierii săi.

 Este de însemnat satul Cantemireștii din ținutul Roman, numit Faraoni, ai căror locuitori, mai bine de 200 de familii sjunt toți catolici și au o biserică de piatră foarte veche. Ocna și Trotușu, de lângă apa Trotușiu, sunt târguri renumite pentru salinele excelente ce se găsesc împrejurul lor. Pe aici e intrarea cea mai largă din Moldova în Transilvania”, scrie domnitorul și cărturarul Dimitrie Cantemir, în cartea Descriptio Moldavie, în capitolul destinat Ținuturilor Moldovei.

Valea Bistriței și Valea Siretului, aproape de Săucești

După mai bine de 170 de ani, S.P. Radianu în monografia „Județul Bacău-Studiu agricol și economic”, a inspectorului de domenii S.P. Radianu, din 1889,  scrisă la ordinul Ministerului de Agricultură analizează varianta ca Bacăul să fi fost amplasat pe o insulă.

„Este cu putință, ca târgul Bacăului, pe timpul lui Cantemir, să fi fost înconjurat de un braț al Bistriței. Încât să formeze o insulă, pe urmă, prin schimbarea cursului râului, și retragerea apei, să ne înfățișeze starea de azi.

Cum că Bistrița avea alt curs în vechime, aceasta se vede și se poate constata chiar azi, cu începere de la scapul dealului, aproape de Săucești, unde Valea Siretului, împreună cu cea a Bistriței, se lărgește până la 2 kilometri întindere. Chiar Siretul avea un alt curs în vechime, și se constată că acest râu, deși liniștit, și-a schimbat cursul de mai multe ori, , se vede aceasta foarte bine, aproape de Răcăciunii domnului Fornorache (N.R.: boier din Răcăciuni)”, scrie acesta.

Buștenii ajungeau la Bacău pe Bistrița FOTO Visit Bacău

Moară de apă în zona în care a fost construit Palatul Administrativ

Costache Radu, personalitate a Bacăului din secolul al 19-lea, care a ocupat funcția de primar al orașului dar s-a remarcat și prin articolele și cărțile scrise (jurnalist, dramaturg, autor de monografii), în lucrarea „Bacăul de la 1850 -1900”, publicată în 1906, la Tipografia Margulius din Bacău, descrie cele aflate la momentul construcției Palatului Administrativ din Bacău.

 „În 1886, fiind prefect Iorgu Radu, de loc din Fălticeni, a început și județul să zidească pe locul lui Verghi palatul administrativ. Pe acest loc era o casă mică, ponosită, și când ploua se strângea apa care nu avea loc de scurgere și stătea până se înverzea. Pe acest loc, spun bătrânii din bătrâni, trecea pârâul Negel, care venea dinspre Călugăra și se vărsa în Bistrița pe locul canalului ce a rămas în urma mutării Negelului pe partea unde trece astăzi și care canal a stat deschis până în anul 1894. Spusele bătrânilor se adeveresc, căci făcându-se săpăturile pentru temelia palatului, în partea de jos s-a săpat până la 10 metri, ca să deie de pământ bun și s-a găsit stâlpi și grinzi de moară”, menționează amintita sursă.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?