Crimă în plină zi, în centrul Bacăului. Un poliţist aflat în timpul liber a prins ucigaşul: „A fost cuminte, am stat de vorbă cu el, nu a opus rezistenţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, la ora 15.30, în centrul Bacăului, pe scările de la „Cascada“ doi oameni ai străzii s-au certat pe motiv că unul i-ar fi furat mâncarea. Unul dintre ei a scos cuţitul şi i l-a băgat celuilalt în piept, după care a luat-o la fugă. Câteva ore mai târziu, aproape de miezul nopţii, un poliţist de la Secţia 2, aflat la o terasă în oraş, l-a recunoscut pe criminal, după imaginile văzute pe camerele de supraveghere .

Doi oameni ai străzii s-au luat la ceartă pe motiv că unul i-a furat mâncarea celuilalt. Altercaţia s-a produs sâmbătă după amiază în zona teraselor de la Policlinica Veche. Cei doi au coborât scările de la „Cascada“ iar criminalul, identificat câteva ore mai târziu ca fiind Gabriel Petru Arghir, a scos cuţitul şi l-a băgat celuilalt în piept, după care a aruncat arma sub scări. A murit în scurt timp. 

Întreg episodul a avut şi martori iar poliţiştii veniţi la faţa locului au avut ca punct de plecare declaraţiile oamenilor aflaţi în trecere în zona crimei dar şi imagini de pe camerele de supraveghere, aflate în zona teraselor. Poliţistul Răzvan Aursulesi, de la Secţia 2 din Bacău, după ce şi-a terminat serviciul, aproape de miezul nopţii, a observat un individ care gesticula în acelaşi fel şi care avea un tricou identic. „Până la ora 22, când mi-am terminat tura nu se ştiau foarte multe date despre autor. Se ştiau semnalmentele pe care le obţinusem de la un martor şi de pe una din filmări. Dupa terminarea serviciului am ieşit cu un amic pe terasa de la Valhalla şi în jurul orei 23,30 l-am văzut pe autor trecând pe lângă terasă. Mi-a atras atenţia tricoul cu inscripţia Ursus şi felul cum îşi mişca mâinile. Avea un mod ciudat în care gesticula, acelaşi mod pe care l-am reţinut de pe una din filmări. Autorul s-a oprit în fata clubului şi vorbea cu cineva, m-am ridicat de la masă şi am mers mai aproape de el, pentru a-l vedea mai bine, după care m-am dus direct la el şi l-am oprit. Unul dintre bodyguarzi a văzut toata situaţia şi s-a apropiat, i-am spus autorului cine sunt, am vorbit calm cu el, iar după două-trei minute de discutii a recunoscut ca era vorba despre el, mi-a indicat unde aruncase arma crimei şi motivul pentru care s-au luat la ceartă. Era vorba de conflicte mai vechi şi de faptul că victima îi furase din mancare. Mi-am sunat colegii de la Secţia 2 şi am solicitat un echipaj, iar după venirea acestuia, l-am încatuşat şi l-am predat pentru continuarea anchetei colegilor de la investigaţii criminale“, a povestit, pentru ziarul Adevărul, poliţistul Răzvan Aursulesi.

Criminalul a fost luat de echipele de poliţişti şi încătuşat. „Se efectuează cercetări sub aspectul producerii unui eveniment soldat cu moartea unei persoane“, a precizat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău. Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul Tribunalului Bacău, care au competenţă în cazul omuciderilor. Duminică, 24 iulie, Tribunalul Bacău a luat măsura arestării preventive a ucigaşului Gabriel Petru Arghir, pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort