Ciobanii au făcut avere cu păşunile primăriilor din județul Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 34 de asociații ale crescătorilor de animale din Bacău au primit în concesiune sau în administrare peste 21.200 de hectare de pajiști și pășuni din judeţ. Crescătorii de animale trebuie să întreţină terenurile din subvenţii, în conformitate cu normele europene.

Banii europeni pentru întreţinerea păşunilor i-au terminat pe băcăuani să se ocupe de creşterea animalelor. În doar un an, numărul acestora a crescut cu aproape 10%, în multe zone ale judeţului.

În acelaşi timp, aspectul general al locurilor de păşunat s-a îmbunătăţit, deoarece subvenţiile sunt condiţionate de reabilitarea şi întreţinerea terenurilor. „Înfiinţarea asociaţiilor şi sprijinul pe suprafaţă au avut un rol deosebit pentru crescătorii de animale. Înainte nu aveau adăpători, nu erau făcute lucrări care să permită păşunatul în bune condiţii“, a declarat Constantin Toma, din cadrul Asociaţiei Crescătorilor de Animale „Lapoş“, care administrează peste 387 de hectare de păşune în comuna Dărmăneşti.

Rase de animale ameliorate

În momentul de faţă, fermierii din zonă deţin peste 3 .000 de bovine şi peste 17.000 de ovine. „Numărul lor a crescut mult în ultimul an. Îmi doresc ca prin asociaţie să ameliorăm rasele prin aducerea de material seminal din afară“, a mai spus Toma.
Asociaţia Crescătorilor de  Taurine Tazlău-Trotuş a primit de la primării circa 850 de hectare. De la Moineşti a luat în concesiune 50 de hectare, iar de la Comăneşti, încă din 2007, prin contract de administrare, 790 de hectare.

Profit substanţial

Pentru aceste suprafeţe, asociţia are de plătit o redevenţă anuală de 37.200 de lei. Subvenţia pe care o primeşte depăşeşte însă 700.000 de lei, la care se adaugă şi valoarea fâneţelor sau sprijinul financiar pentru fiecare animal. Membrii asociaţiei au acum peste 450 de taurine şi 120 de ovine. „Banii s-au împărţit în funcţie de suprafaţa de păşune atribuită fiecărui membru. Au venit bani buni, dar din ei avem de plătit contabil, deplasări, diurne, salarii. Cam 70.000 de lei se duc pe aceste cheltuieli. Oricum suntem pe plus“, a precizat Ionel Ichim, preşedintele Asociaţiei Tazlău-Trotuş.

Edilii din Comăneşti par nemulţumiţi de valoarea revedenţei. „Aceste terenuri sunt bine întreţinute. Totuşi, intenţionăm să facem contract direct cu fermierii şi nu cu asociaţia“, a spus Viorel Miron, primarul oraşului Comăneşti.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea