Cine sunt piloţii avionul militar prăbuşit la Bacău. Ambii au o sute de ore de zbor cu avioane de tip IAR 99 Şoimul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transportarea către spital a piloţilor implicaţi în accidentul aviatic de la Bacău FOTO MApN

Ministerul Apărării Naţionale a precizat că în avion se aflau comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unităţi militare. Cei doi s-au catapultat din aparat la ora 13.30 fiind recuperaţi după circa o oră.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a trimis presei un comunicat în care fac cunoscute numele şi gradul, respectiv funcţia celor doi piloţi care s-au catapultat în urma accidentul aviatic petrecut luni, 16 iulie, 2018, pe raza localităţii Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău.

În comunicat se precizează că starea de sănătate a piloţilor este bună şi că avionul militar IAR 99 Şoimul s-a prăbuşi într-o zonă nelocuită, fără să provoace pagube colaterale

„Comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unităţi militare, s-au catapultat astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13:30, la 5 kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău, deasupra Lacului Galbeni”, se afirmă în comunicatul MApN.

„Piloţii au fost recuperaţi de echipele de căutare-salvare ale bazei aeriene şi se află în stare stabilă. Un elicopter SMURD execută deja, la această oră, un zbor pentru evacuarea primului dintre piloţii recuperaţi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, din Bucureşti, urmând ca cel de-al doilea să fie transportat la acelaşi spital cu un avion de tip C-27J Spartan, din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurat pentru evacuare medicală.

Comandorul Breşug, în vârstă de 41 ani, are la activ peste 1.000 de ore de zbor pe aeronava IAR 99 Şoim, iar căpitan-comandorul Pena, în vârstă de 40 de ani, are o experienţă de zbor de aproape 450 de ore pe aeronava menţionată.

Aeronava militară decolase în jurul orei 13.20 din baza aeriană pentru a executa un zbor de verificare tehnică.După aproximativ 10 minute de zbor, piloţii s-au catapultat, aeronava prăbuşindu-se în zona menţionată, în afara ariilor locuite.

Din ordinul ministrului Apărării Naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui incident aviatic şi a fost sesizat Parchetul Militar. Totodată, potrivit procedurilor-standard, au fost sistate zborurile cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate”, a mai transmis MApN.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate