Ce a păţit o pensionară miloasă care a vrut să-i răsplătească cu 400 de lei pe doi ofiţeri de Poliţie corecţi şi amabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pensionară din judeţul Bacău, administrator al unui magazin sătesc, s-a ales cu o condamnare penală după ce a încercat să-i răsplătească pe poliţiştii care au amendat-o.

Lucica Avram, o pensionară în vârstă de 65 de ani, din judeţul Bacău, a fost condamnată la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi obligată să respecte un program strict de supraveghere timp de doi ani, fiind acuzată de dare de mită. În plus, femeia a fost obligată să efectueze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Condamnarea pesionarei pentru fapte de corupţie a survenit unui control pe care doi ofiţeri de poliţie l-au efectuat la magazinul pe care familia Avram îl deţine în satul Ungureni din judeţul Bacău. Aflaţi într-un control tematic dispus de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului  Bacău pe linia aprovizionării şi comercializării produselor accizabile în mediul rural, cei doi poliţişti au identificat o serie de nereguli ce tineau de documentele de provenienţă ale mărfurilor puse la vânzare, astfel că au decis aplicarea unei sanctiuni contravenţionale în cuantum de 2.000 lei. 

În timp ce poliţiştii se ocupau de redactarea procesului verbal, pensionara, fără a spune ofiţerilor, a luat din geanta personală o sumă de bani (400 de lei) şi a strecurat-o în geanta aflată pe o ladă frigorifică,ce aparţinea poliţistei, fără a fi văzută de careva.

A vrut să răsplătească amabilitatea şi corectitudinea poliţiştilor

Pensionara şi-a însuşit amenda, semnând procesul verbal. Seara, când poliţista a ajuns acasă şi a constatat suma de bani, şi-a anunţat superiorii şi a formulat denunţ. Având tehnică de supraveghere asupra sa, poliţista a revenit câteva zile mai târziu în satuşl Ungureni procurorii care au declanşat ancheta încercând să proveninenţa banilor. Fără a şti că sunt monitorizaţi, soţii Avram au stat din nou de vorbă cu poliţiştii. Bărbatul a invocat că nu ştia de gestul soţiei, în timp ce aceasta din urmă a recunoscut că ea a fost cea care a pus banii în geanta poliţistei. Femeia a susţinut, în faţa anchetatorilor că a considerat să poate face acest gest urmare a comportării deosebit de corectă, amabilă pe care au avut-o cei doi inspectori în controlul pe care l-au efectuat.

”Inculpata a recunoscut că a dat aceşti bani din plăcere, pentru felul cum a decurs acest control. Şi soţul inculpatei a declarat faptul că soţia i-ar fi spus că «cei doi erau simpatici, semănau cu copiii noştri, s-au comportat foarte frumos cu noi». Chiar dacă nu au fost înmânaţi banii cu scopul de nu li se încheia procesul-verbal de contravenţie, pentru  a determina efectuarea vreunui act contrar atribuţiilor de serviciu, infracţiunea de ”dare de mită”, în cauza pendinte, întruneşte elementele constitutive  întrucât banii au fost înmânaţi ”în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, iar cei inspectori aveau calitatea de ofiţeri de poliţie, fiind funcţionari publici”, au invocat judecătorii Tribunalului Bacău, care au dispus condamnarea pensionare.

Atât inculpata, cât şi procurorii au contestat hotărârea de condamnare, dosarul fiind înaintat spre judecarea căii de atac Curţii de apel Bacău.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte