Căsătoria și schimbarea pașaportului, preocupările principale ale băcăuanilor în luna august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Media cununiilor oficiate într-o săptămână a ajuns la aproape 100, iar la Paşapoarte s-a înregistrat un record de 327 de cereri numai într-o singură zi. Funcționarii de așteaptă ca toată luna august să fie la fel de aglomerată.

Luna august se dovedeşte şi în acest an una de foc pentru angajaţii Stării Civile şi cei ai Serviciului pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor (SEEP) Bacău. Zeci de tineri au decis să îşi unească destinele în aceste zile, majoritatea făcând parte din categoria celor care muncesc în decursul anului peste hotare.
În numai două săptămâni, peste 200 de cupluri au spus „Da“ în faţa ofiţerului de la Starea Civilă, în ciuda faptului că perioada a coincis cu postul Sfintei Marii.

„La sfârşitul săptămânii trecute au fost oficiate 17 cununii. În acestă săptămână sunt programate alte 74. Până la sfârşitul lunii vom înregistra o medie de 100 de cununii pe săptămână, faţă de celelalte luni ale anului când media săptămânală nu depăşea 20 de cununii“, a spus Ana Sasu, directorul Serviciului de Stare Civilă Bacău.

Record la paşapoarte

Nu numai funcţionarii publici au în aceste zile un program foarte încărcat, ci şi proprietarii de restaurante. Nici măcar postul de la începutul lunii nu le-a pus în pericol afacerile. „Toate zilele de weekend sunt ocupate. Am rezervată luna august şi pentru anul viitor. Este cea mai bună perioadă din an“, a spus Liliana Costăndel, administratorul unui restaurant.
Şi angajaţii SEEP Bacău abia au timp să respire. Aceştia au înregistrat chiar un record în privinţa numărului de solicitări într-o singură zi pentru eliberarea de paşapoarte.

„Pe 11 august s-au primit 327 de cereri de eliberare a documentului de călătorie, cele mai multe de când a fost implementat sistemul biometric. Anul trecut, tot pe 11 august am înregistrat doar 266 de cereri“, a spus Florentina Ciobanu, şefa SEEP Bacău. Faţă de alţi ani însă, când băcăuanii veniţi acasă de peste hotare solicitau înlocuirea documentului de călătorie cu unul temporar, anul acesta cel mai solicitat a fost paşaportul de tip electronic.

„De pe data de 1 august până pe data de 16 august s-au eliberat 2.805 paşapoarte. Dintre acestea 2.039 au fost de tip electronic. Oamenii nu mai sunt atât de rezervaţi în privinţa acestui tip de document. Şi-au dat seama că este mai avantajos. Are o valabilitate de cinci ani, faţă de un an cât are cel temporar“, a mai spus Florentina Ciobanu.
Cei care doresc să-şi schimbe paşaportul în această lună au parte şi de un program special. Serviciul funcţionează până la ora 20.00. Toţi angajaţii sunt la muncă pentru că nu au avut voie să solicite concedii de odihnă. Cererile se primesc la patru ghişee pe baza unor bonuri de ordine nominale care pot fi ridicate de la ofiţerul de serviciu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate