Bacău: Un preot a vândut un mormânt cu tot cu mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 54 de ani susține că din două locuri de veci, cumpărate în cimitir, a rămas fără niciunul. În urmă cu două luni, ea a avut o surpriză de proporții: și mormântul în care era îngropată mama sa a fost vândut de preot unui alt enoriaș.

Elena Pastor (54 de ani), enoriașă a parohiei „Cuvioasa Parascheva" din cartierul băcăuan Letea, îl acuză pe preotul Ion Mera că i-a vândut mormântul în care femeia și-a îngropat mama. Ea povestește cum, în urmă cu 19 ani, a cumpărat de la parohie două locuri de veci, iar acuma a rămas fără ambele.

Băcăuanca spune că a achitat către parohie banii ceruţi pentru fiecare dintre cele două morminte și acum îl acuză pe preotul Ion Mera că i le-a vândut fără știrea și acordul ei. „Tot necazul a început la un an după ce am cumpărat cele două morminte. M-am trezit că unul nu mai este al meu și că altcineva a fost îngropat acolo. Nu am putut să mă cert cu preotul, că eu sunt femeie simplă, în schimb, i-am cerut banii pe mormânt", a afirmat plină de necaz femeia.

Ea spune că s-a rugat de zeci de ori de preot ca să găsească o soluție și să rezolve într-un fel problema însă rezultatul a fost zero. La un an după ce preotul a vândut unul dintre cele două morminte a decedat mama sa, Elena Alban. Nu a avut de ales și Elena Pastor a fost nevoită să o îngroape pe bătrână în singurul loc pe care îl mai avea.

„Preotul zice să mai aștept, că nu mor acuma!"

În urmă cu două luni, băcăuanca s-a trezit că preotul i-a vândut și cele de-al doilea mormânt, cu tot cu mort. „Preotul a venit la mine și mi-a dat 1.500 de lei, însă eu am crezut că sunt banii pentru primul mormânt. Nu m-am gândit că el a vândut locul de veci unde este mama mea. I-am luat, însă când m-a pus să semnez mi-am dat seama că el, de fapt, a vândut și al doilea loc de veci. Firește că am refuzat să iscălesc așa ceva", a afirmat băcăuanca. Mai mult, femeia s-a supărat atât de tare, încât vrea să părăsească de tot parohia.

Vreau să o mut pe mama într-un alt cimitir. I-am zis asta preotului sau l-am rugat, a nu știu câta oară, să rezolve situația elegant. Mi-a zis să am răbdare că nu mor acuma", a mai adăugat băcăuanca.

Și Emilia Stanciu, cumpărătorul mormântului cu tot cu mort în el, este oripilat de cele întâmplate. „Eu nu vreau să intru în conflict nici cu femeia asta și nici cu preotul. Eu am vrut să cumpăr un loc de veci și atât. 2.000 de lei mi s-au cerut, atâta am dat. Nu mi-a dat nicio chitanță. Preotul, așa cum a știut să ia banii așa să știe să rezolve situația în care m-a băgat fără voia mea", a afirmat noua proprietară a locului de veci.

 Preotul pledează „nevinovat!"

Preotul Ion Mera spune că nu poartă nicio vină în toată povestea vânzării mormintelor. El recunoaște că a vândut locul de veci în care era îngropată mama Elenei Pastor, însă spune că a făcut-o la rugămintea băcăuancei. „Ea nu a avut niciodată două locuri de veci în parohia noastră. Ea nici nu știe ce are și ce n-are! A avut doar unul singur, acolo unde era îngropată mama sa, și m-a rugat acum câteva luni să-i găsesc client. I-am găsit și acuma s-a răzgândit. Nu știu ce-o fi în capul ei!?", afirmă cu convingere preotul Ion Mera.

Chiar dacă parohul spune cu tărie că femeia a avut un singur loc de veci în cimitir, el recunoaște totuși că îi mai este dator și cu alți bani, pe care urmează să îi achite femeii, însă evită să zică de unde provin. „O parte din bani i-am dat, iar o parte am să-i dau de acum încolo. O aștept să-i dau toți banii. Să treacă pe la mine!", a afirmat parohul Bisericii „Cuvioasa Parascheva".

Femeia, decisă să-l reclame la Arhiepiscopie

Pentru lămurirea situației create, Elena Pastor este decisă, chiar săptămâna aceasta, să depună plângere la mai marii Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. „Deocamdată nu am fost înștiințat despre această situație. În cazul în care vom primi vreo plângere, vom începe o anchetă pentru a vedea cum s-au petrecut lucrurile și cine se face vinovat de cele întâmplate acolo", a declarat preotul Constantin Gherasim, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie