Bacău: Un bărbat şi-a îngropat concubina în spatele casei şi i-a încasat pensia (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumnatul barbatului arata spre mormant

Când a văzut că poliţiştii îl iau la rost s-a închis în casă şi a băut sodă caustică. A fost găsit în comă şi transportat la Spitalul Municipal din Oneşti unde se află în continuare în stare critică.

Teribila faptă s-a petrecut în satul Albele, din comuna Bârsăneşti, în urmă cu două luni şi a ieşit la iveală abia acum. Oamenii din sat le-au sugerat poliţiştilor să vadă ce se întâmplă cu Elena Stoica (66 de ani) de nu mai vine deloc acasă.

Concubinul femeii, Gheorghe Preda (56 de ani) le spunea  rudelor şi vecinilor că este plecată la un spital din Târgu - Mureş. „Ne spunea mereu că este la spital şi că se simte mai bine. Dar deja trecuse prea mult timp şi oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva este altceva la mijloc. Ieri când au venit poliţiştii s-a închis în casă şi a băut sodă caustică numai să nu fie tras la răspundere", spune Elena Bamboi, o vecină.

Bărbatul a fost găsit în comă şi transportat la Spitalul Municipal Oneşti. Pe masă, rudele au găsit un bilet în care spune că vrea să fie îngropat în grădină alături de Elena. Abia atunci şi-au dat seama că femeia era moartă. „Am căutat cu poliţia prin toată curtea. Tocmai sus pe deal, în vie am găsit un mormânt cu o cruce făcută din nişte laţuri. Au început să sape şi au găsit-o băgată în cutia în care ţinea mălaiul. Era îngrămădită,  probabil nu a încăput", ne-a spus Adriana Sava, sora bărbatului.

Anchetatorii nu ştiu dacă femeia a fost ucisă sau a murit din cauze naturale şi apoi îngropată. „Aşteptăm ca luni dimineaţă medicii legişti să facă necropsia cadavrului şi să vedem dacă moartea a fost sau nu violentă. Oricum suspectul este în stare critică", ne-a declarat Felix Bănilă, procuror de caz. Rudele pun gestul bărbatului mai mult pe seama urii pe care o avea faţă de preoţi şi de biserică, în general.

De treizeci de ani de când locuieşte aici cu femeia asta nu a primit niciodată un preot un casă. Mereu a spus că atunci când o să moară să fie îngropat în grădină şi să nu fie dus la biserică. Curios este că atunci când l-am găsit în agonie avea o iconiţă în mână", a spus Neculai Sava, unul dintre cumnaţi.

Şi pentru că reuşise să păcălească pe toată lumea că Elena este internată în spital, luna trecută, când concubina sa era deja îngropată, a mers la poarta poştăriţei să-i ceară pensia.

A venit şi a strigat la mine să-i dau banii că Lena, că el aşa îi spunea, este la spital şi are nevoie de bani. I-am spus să aducă buletinul şi îi dau. A venit ulterior şi i-am dat banii, aproape 600 de lei avea pensie şi a plecat acasă. De unde eram eu să ştiu ce făcuse el",spune Zamfira Lazer. Cei doi concubini au trăit împreună aproape treizeci de ani şi nu aveau copii.

Mai citeşte

Bacău: UPDATE A omorât o fetiţă de 12 ani şi apoi a îngropat-o în curtea casei (GALERIE FOTO / VIDEO)

Bacău: Vecinii l-au văzut pe Dorin Grozavu cum săpa groapa în care a fost aruncată fetița de 12 ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026