Bacău: Sechestrat, bătut și umilit pentru un telefon mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 22 de ani este internat la Secția Chirurgie a Spitalului Județean Bacău și se află în stare de șoc

Ionuț Ursache, de 22 de ani din Bacău a fost adus în stare de şoc și cu multiple traumatisme la Spitalul Județean de Urgențe (SJU) Bacău.El a povestit poliţiştilor că a fost luat pe sus din discotecă de patru tineri pe care nu-i cunoştea, dus într-un apartament lângă gară și obligat să recunoască faptul că a furat un telefon mobil." M-au lovit cu pumnii şi picioarele, au încercat să-mi taie un deget cu sabia, apoi m-au pus să le pup mâinile şi să le ling picioarele. M-au crestat pe tot corpul", a spus tânărul de 22 de ani.

"Mi s-a părut că erau drogați şi-mi spuneau să le dau telefonul. Eu nici nu știam despre ce telefon este vorba. Cel mai mic cred că avea 16 ani, iar cel mai mare, vreo 20", a mai adăugat Ursache.

Calculator în schimbul vieții

El a mai povestit că, spre dimineață i-a convins pe cei patru agresori să-l lase în pace în schimbul calculatorului său. "Au luat un taxi şi m-au dus până în faţa blocului. Acolo au sărit iar pe mine cu pumnii şi cu o sabie", a mai adăugat tânărul.

Vecinii au fost cei care l-au salvat şi l-au transportat la spital. "Pacientul a fost adus în stare de şoc, cu multiple traumatisme. El va rămâne internat câteva zile", a declarat dr. Ionel Chichiriţă, medic SJU Bacău.

Poliţiştii au început o anchetă pentru a-i identifica pe cei patru agresori." Se fac cercetări pentru stabilirea identităţii autorilor şi a împrejurărilor exacte în care s-a comis fapta", a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt  IPJ Bacău.

Medicii spun că după ce va ieși din starea de șoc, tânărul va avea nevoie de o consiliere psihologică pentru a nu ramâne cu sechele în urma traumelor suferite.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani