Bacau: Portret/ Loredana Panţâru luptă pentru aurul olimpic la judo

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana Panţâru

Copila de zece ani face judo doar de şapte luni, însă a uimit de fiecare dată juriul de la competiţiile la care a participat cu tehnicitatea sa.

Pplină de energie, cu o gândire matură şi cu planuri de viitor deja bine stabilite, Loredana ştie sigur că judo-ul va face parte din viaţa ei pentru totdeauna şi pentru asta munceşte în fiecare zi câte două ore la sala de antrenament. S-a apucat de acest sport anul trecut, în luna noiembrie, după ce a participat la o selecţie făcută în cadrul şcolii din comuna Nicolae Bălcescu unde locuieşte împreună cu familia. Nu ştia nimic despre această disciplină sportivă însă, i-a plăcut foarte mult după ce a luat primele lecţii de la profesorul Daniel Zodian. 


Întâlnire de suflet


La nici o lună de la începerea antrenamentelor, Loredana avea să confirme talentul ei. A obţinut locul întâi la concursul regional „Cupa 1 Decembrie“ care a avut loc la Bacău. „Am primit trofeul pentru cea mai bună tânără speranţă. Mi-a dat curaj să merg mai departe şi m-a motivat foarte mult. Mi-am dat seama că acest sport mi se potriveşte şi pot atinge marea performanţă“, a spus Loredana.


A obţinut apoi locul doi la „Cupa Brăilei“, locul întâi la Campionatul Zonal U 15, unde a concurat cu sportivi mult mai mari decât ea, şi locul întâi la „Cupa 8 Martie“. Rezultatele ei l-au impresionat pe cunoscutul judoka Daniel Lascău, maestru emerit în judo şi campion mondial din partea Germaniei, care a invitat-o la un stagiu de pregătire.


„Timp de două zile m-am antrenat alături de maestrul Lascău. A fost o întâlnire foarte emoţionantă şi am învăţat  unele deplasări, tehnici de luptă şi ştrangulări“, a povestit Loredana. Cel mai important concurs la care a participat a avut loc la mijlocul lunii mai la Bucureşti când, sportivi din Israel, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi România s-au întâlnit în competiţia „Mikoni“.


Pierde cu fruntea sus


În finala de la categoria ei de vârstă a avut de înfruntat o concurentă din Piteşti şi, chiar dacă până şi adversara ei i-a recunoscut superioritatea, arbitrii au considerat că merită doar locul doi. „A fost cel mai greu concurs la care am participat pentru că au venit cei mai buni copii din ţările participante. Din păcate am fost dezavantajată de arbitraj. Am plâns, m-am enervat, toată lumea m-a considerat învingătoare, chiar şi adversara“, a spus cu regret tânăra judoka. Experienţa a învăţat-o să piardă cu fruntea sus şi să  vrea să demonstreze că este cea mai bună din ţară.

întrebări şi răspunsuri
Care este cea mai mare dorinţă a ta?
Pe termen scurt este câştigarea titlului de campioană naţională. Pe 5 iunie este faza regională, iar în perioada 16-18 iunie are loc faza naţională la Techirghiol. Ştiu sigur că în acest moment, la categoria mea de vârstă,  nu am adversari mai buni ca mine în ţară. Doar arbitrii îmi pot da planul peste cap. Dorinţa mea cea mai mare este să devin Campioană Olimpică. 
Ce procedeu de luptă îţi place cel mai mult?
Îmi plac toate. Îmi place să mă lupt direct cu adversarul şi să îl surprind mereu. Cel mai greu procedeu mi se pare însă roata rusească. Dar nu poţi fi campion dacă nu le stăpâneşti pe toate.

ce-i place
Îi place matematica, dar şi îmbrăcămintea elegantă. Adoră cartofii pai şi culoarea roz. Anotimpul de vară îi este cel mai apropiat de suflet pentru că poate merge la mare şi la ştrand.

ce nu-i place
Nu-i place culoarea neagră şi va face o excepţie atunci când va primi centura neagră. Nu-i place să deseneze şi nici mâncarea care conţine mazăre.

profil
născută. 16 februarie, 20o1, la Bacău.
studii. Este elevă în clasa a III-a la şcoala din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău.
familie. Are un frate mai mic şi unul mai mare.