Bacău: PERICOL/ Intrarea în Teatrul Bacovia, blocată de pompieri. Tencuiala de pe hotelul fantomă cade în capul trecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsura a fost luată după ce bucăți de tencuială s-au desprins de pe fațada hotelului situat deasupra instituției. Pentru a nu exista victime, autoritățile au decis să închidă zona cu bandă și garduri metalice pe perioadă nedeterminată. Clădirea este de patrimoniu, iar proprietarul hotelului este de negăsit.

Pompierii băcăuani împreună cu polițiștii locali au decis blocarea intrării principale în Teatrul Municipal Bacovia după ce bucăți de tencuială au căzut de pe fațada clădirii. Imobilul este de patrimoniu iar militarii nu au putut interveni pentru îndepărtarea bucăților de ciment care stau să cadă. „Potrivit legii, la astfel de clădirii nu ai voie să acționezi fără niște avize speciale. Am izolat zona și cam atât", ne-a spus Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

Deasupra instituției de cultură se află fostul Hotel Central, lăsat în paragină de un proprietar din Bacău care nu este de găsit de autorități și care nu poate fi tras la răspundere.

„Probleme cu acest imobil avem de vreo doi ani când la fel a început să cadă tencuiala și am întocmit o comisie la care a participat și un reprezentat al societății care deține hotelul. Au venit, au pus plasele de protecție și n-au mai făcut nimic. Clădirea este un focar de infecție. Sunt multe țevi sparte iar atunci când plouă apa se infiltrează în pereții teatrului. Acum am blocat intrarea în teatru și la agenția de bilete pentru că nu putem risca, dar ne afectează", ne-a declarat Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Bacovia. Așa se face că acum accesul în teatru se face numai pe ușa din spate.

Direcția de Patrimoniu amenință cu dosar penal

Cazul a fost preluat de Poliția Locală (PL) Bacău care a încercat să ajungă la proprietar. „Firma care deține hotelul a intrat în insolvență, iar noi acum ne vom adresa lichidatorului cu o amendă de 1.400 de lei pentru neasigurarea măsurilor de protecție. Dacă preia imobilul va trebui să rezolve problema", ne-a declarat Florin Podoleanu, purtătorul de cuvânt al PL Bacău.

Și cei de la Direcția Județeană de Cultură și Patrimoniu (DJCP) Bacău au dat amenzi administratorului pe care l-au găsit în evidența Registrului Comerțului iar acum se judecă în instanță. „Le-am dat o sancțiune de 8.000 de lei, în 2009, pentru că imobilul este în stare de degradare, nu este întreținut și nu se asigură conservare, așa cum prevede legea. Au contestat în instanță și ne judecăm. Cel mai probabil vom întocmi un dosar penal pentru că altfel nu se rezolvă", ne-a declarat Victor Munteanu, din cadrul DJCP Bacău.

Tot pe proprietar îl caută și cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții. „Am făcut adrese la Poliție și Primprie să reușim să dăm de deținător ca să putem lua măsuri. Cert este că imobilul trebuie expertizat de urgență ca să știm cât este de periculos", a explicat Romulus Strugaru, directorul ISC Bacău.

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă