Bacău: „La școală am numai premiul întâi. Temele mi le-am făcut pe casa scării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 12 ani, elev de nota zece, a locuit timp de o lună împreună cu mama și cu sora sa mai mică prin scări de bloc. Locatarii imobilului au sesizat o asociație umanitară, care i-a preluat în regim de urgență. În următoarele zile, oamenii vor fi mutați la o gazdă, deoarece centrul care i-a preluat se desființează.

Florin Conache (12 ani), elev în clasa a V-a la școala din Săucești a locuit, timp de o lună, împreună cu mama sa, Veronica (31 de ani), și sora sa mai mică, Elena (5 ani) într-o scară de bloc de pe strada Călugăreni.  Rămași fără locuință, oamenii și-au făcut culcuș printre pături și o plapumă, date de câțiva locuitori din cartierul Nord.

Mâncarea de bază pentru ei, timp de o lună, a fost pâinea uscată. Impresionați de situația în care se află familia, vecinii au anunțat Asociația Betania și mama împreună cu cei doi copii au fost duși la Centrul Lalelelor.

Băiatul, deși este un țânc de doar 12 ani, este printre cei mai buni elevi ai clasei. Învață la școala la Săucești, satul bunicilor materni, și an de an a obținut doar premiu întâi.  „După ce mama a murit, tata ne-a fugărit de acasă, că și-a adus o altă femeie. Noi n-am mai încăput. Am plecat pe străzi, prin Bacău, cu copiii după mine. Florin a rămas la aceeași școală. Ne-am oploșit pe unde am apucat", a afirmat mama celor doi copii.

Își ascunde ghiozdanul în tufe și se duce ca să caute mâncare

Băiatul de 12 ani povestește că nu trece nicio zi fără să învețe perfect lecțiile și să-și facă sârguincios temele. Este printre ce mai buni elevi din clasă.

Dovadă sunt cele patru diplome pe care scrie „premiul I", obținute în clasele I-IV.

După ce vin cu autobuzul de la școală, las ghiozdanul plin de cărți și caiete sub o tufă și mă duc să caut prin oraș de mâncare. Apoi, după ce beau apă de la o pompă din cartier, îmi iau ghiozdanul și, pe casa scării, mă apuc de învățat și de scris", povestește copilul.

Cel mai greu le este faptul că, zilnic, mama trebuie să facă rost de 5 lei, pentru ca Florin să aibă cu ce să-și cumpere biletul de autobuz până la școala din Săucești. De cele mai multe ori, îi obținea leu cu leu de la locatarii blocului de pe strada Călugăreni.  „În clasele I-IV, copilul avea doar calificative de FB. Acum, de ceva vreme a mai scăzut la învățătură. A ajuns cam de nota opt", a explicat profesorul Silviu Mangu, dirigintele lui Florin.

Centrul Lalelelor, desființat peste două zile

Andre Muit, președintele Asociației Betania, în custodia căreia se află și centrul Lalelelor, afirmă că nu va lăsa familia Conache pe drumuri, chiar dacă instituția pe care o conduce se restrânge.

O să închidem centrul Lalelelor, însă am decis ca, timp de trei luni, să le plătim o gazdă. Vrem ca femeii să îi găsim și un loc de muncă. După ce trec aceste trei luni, vom vedea ce soluții mai găsim pentru această familie", a declarat președintele Muit.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați