Bacău: Exercițiu de protecție civilă la Gara din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Exercițiu de protecție civilă la Gara din Bacău

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a simulat incendiul la un vagon tip cisternă, în cazul producerii unui cutremur de pământ.

Astăzi în jurul orei 11.30 la gara din oraș s-a desfășurat un exercițiu de protecție civilă pentru verificarea capacității de intervenție a structurilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență organizate la nivelul C.F.R. Bacău, în cazul producerii unui cutremur de pământ.

Simularea s-a desfășurat pe două etape. În primă fază, s-a urmărit limitarea și înlăturarea urmărilor producerii unui cutremur de pământ, iar în a doua parte a exercițiului s-a urmărit localizarea și lichidarea unui incendiu produs de un vagon de tip cisternă, ca urmare a replicilor cutremurului cu o magnitudine de 6,7 grade resimțit în Vrancea. 

Prin acest exercițiu s-a urmărit perfecţionarea deprinderilor membrilor Celulei pentru Situaţii de Urgenţă în vederea pregătirii şi prezentării propunerilor pentru luarea deciziei pentru intervenţie”, ne-a explicat Andrei Grecu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

De asemenea, s-a avut în vedere antrenarea personalului de serviciu din Staţia C.F.R. Bacău în organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor de intervenţie până la sosirea personalului specializat al I.S.U.J. Bacău.