Bacău: „De tumora de pe creierul meu se ocupă medicii! Eu, doar de carte!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Perju a primit diplomă de excelență

Sunt cuvintele unei eleve, care are numai note de 9 și de 10 cu toate că medicii au diagnosticat-o cu tumoră craniană. Copila a fost recompensată ieri de Primăria municipiului Bacău cu o bursă de performanță școlară pentru notele obținute în catalog.

Cristina Nicoleta Perju (14 ani), elevă a clasei a VII-a de la Școala „Domnița Maria" din Bacău, este printre primii elevi din clasă. Are în catalog numai note de nouă și de zece, iar, când vine vorba despre ea,  profesorii au numai cuvinte de laudă. În fața oricărei cerințe școlare, de fiecare dată, Cristina,  săritoare și inimoasă, este prima care ridică mâna. Are mulți prieteni. Râde, vorbește, știe de glumă și iubește matematica.

Puțini sunt cei care știu cu adevărat povestea tristă a Cristinei: a fost diagnosticată de specialiștii în neurochirurgie din Capitală cu tumoră craniană. Cu unul dintre ochi nu vede deloc, iar cu celălalt câmpul vizual este îngustat cu 45%. De când a aflat diagnosticul bolii, Cristina nu s-a plâns niciodată la nimeni. Este convinsă că datoria ei este să învețe, să fie admisă la un colegiu renumit , iar apoi să ajungă studentă. Afirmă cu tărie: „de tumora de pe creierul meu se ocupă medicii! Eu doar de carte!".

Sora sa geamănă îi e mereu alături

Cristina este una dintre gemenele familiei Perju. Sora sa, Corina, cu toate că este un copil sănătos a acceptat să intre cu un an mai târziu la școală numai ca să o „aștepte" pe sora sa internată la acea vreme la Clinica „Arseni Bagtazar" din Capitală. Sunt colege de școală, dar nu și de bancă. Învață împreună, se duc și se întorc de la școală tot împreună, au aceiași prieteni. Până și mediile le sunt apropiate - Cristina 9.12, iar Corina 9,11.

„Când Cristina era la spital eu mereu, mereu o așteptam să se întoarcă acasă. De câteva ori m-am dus la ea la București să o vizitez. Mai ales după operație îi era greu, că nu vedea mai deloc. Acum suntem mereu nedespărțite", a afirmat Corina, sora copilei.

Trei ani de calvar

Coșmarul a început în anul 2002 pe când Cristina și Corina erau la grupa pregătitoare.Cristina nu reușea să țină pasul la lecții cu ceilalți copii din grupa ei. „Era foarte zvăpăiată și energică. Atâta doar că nu ținea ritmul cu gupa de copii la scris. Am crezut la început că e doar alintată", a afirmat Cristiana Perju (38 de ani), mama fetelor. Un consult la medicul oftalmolog i-a liniștit pe moment deoarece ochii îi avea buni.

În scurt timp avea să vină un verdict sumbru pronunțat de neurochirurg: „este ceva în spatele ochiului, la creier!". Zecile de analize făcute cu cele mai performante aparate de prin clinicile din București au dovedit că micuța trebuie neapărat operată. După intervenția chirurgicală au urmat trei cure de citostatice și 24 de ședințe de radioterapie. „O parte din tumoră n-a putut fi scoasă. S-a calcifiat și a stagnat. Ne rugăm la Dumnezeu să rămână așa ", a spus mama celor două fete.

„Cristina, o luptătoare!"

Profesoara de biologie, Anca Moisă, diriginta celor două copile, afirmă cu tărie că „cea mai bătăioasă și conștiincioasă dintre surori este, de departe, Cristina". Din clasa a V-a, de când a preluat clasa, știa că va avea o elevă cu probleme de sănătate, însă surpriza a fost una de proporții când a cunoscut-o.

„Este extrem de muncitoare. Ce mă impresionează cel mai tare este faptul că nu se dă în lături de la nicio sarcină primită la școală. Ea vrea mereu să fie prima. Este mereu cu mâna pe sus. Este o elevă de excepție", a afirmat profesoara Moisă.  Copila vrea cu tot dinadinsul să absolve clasa a VIII-a cu media peste 9.00 și să fie admisă la Colegiul Economic „Ion Ghica" din Bacău.

Participă la tot felul de concursuri la Limba română, Matematică, Franceză și Cultură Civică.  „La ultimul concurs de Limba Română, care a avut loc în urmă cu o lună, am obținut 96 de puncte din 100", spune cu mândrie copila și mai adaugă faptul că evenimentul a fost organizat de Academia Română și de Ministerul Învățământului .

Bursă din partea municipalității

Pentru rezultatele obținute la școală, Primăria municipiului Bacău i-a acordat o bursă lunară de 75 de lei. Ieri, în fața colegilor, Cristina Perju a primit Diploma de Merit și banii. „Sunt bucuroasă că am primit acest premiu. Nu știu deocamdată ce am să fac cu ei, însă eu sunt foarte strângătoare de felul meu. Îi pun la pușculiță", a afirmat râzând copila de 14 ani.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online