Bacău: Casa ”Vasile Alecsandri” va fi păzită de hoți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imobilul, aflat pe lista monumentelor istorice, și aflat momentan într-un stadiu avansat de degradare, va intra din această săptămână sub protecția Primăriei.

Conf. univ. Ioan Dănilă, președintele executiv al Asociației Culturale "Vasile Alecsandri", a reușit să convingă autoritățile locale că imobilul în care s-a născut poetul și dramaturgul Vasile Alecsandri poate fi salvat de la dispariție doar printr-o pază severă.

„Este o veste bună. Conform legii, primarul are această obligație. Nu este posibil ca o astfel de casă să fie lăsată la mâna vandalilor. Este un pas important spre normalitate și salvarea acestui monument istoric", a explicat profesorul Dănilă.

Victoria bate la ușă

Aceasta nu este singura victorie înregistrată de cei care se luptă de ani buni să repună pe picioare unul din cele mai importante obiective culturale ale municipiului.

Pentru că nici autoritățile și nici cei care fac parte din Asociația Culturală "Vasile Alecsandri" nu au reușit să-l convingă pe italianul Maggi Mario, proprietarul actual al casei, să îngrijească monumentul conform obligațiilor impuse de lege, Consiliul Județean Bacău s-a decis să scoată din mânecă ultima carte.

"Italianul va fi expropriat și va pierde dreptul asupra casei și a terenului situat la 100 de metri de imobil pentru că nu s-a ocupat de conservarea și îngrijirea monumentului. Vestea bună este că Primăria este decisă să-i ofere la schimb un teren în altă zonă a orașului", a mai spus Ioan Dănilă.

Conform estimărilor făcute de profesorul Dănilă, casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri va intra într-un proces de restaurare cel mai devreme în această vară.  

CIFRĂ

1980

Acesta este anul în care imobilul, considerat ca fiind locul în care s-a născut Vasile Alecsandri, a fost inclus pe lista monumentelor istorice, actualizată ultima oară în 2010.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat