Bacău: Absolvent de clasa a VI-a, obligat să se înscrie în clasa a V-a. Vezi cum de-a ajuns elevul în această situație

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Gabriel Strat a aflat că trebuie să repete clasa a V-a

Un copil s-a trezit că trebuie să reînceapă clasa a V-a, deși el a fost înscris în catalog și a absolvit clasa a VI-a. S-a ajuns în această situație după ce a fost mutat de la o școală la alta, iar conducerile celor două unități de învățământ nu au comunicat situația școlară a elevului, care era repetent.

Cristinel Gabriel Strat, de 13 ani, din satul băcăuan Podiș, comuna Mărgineni s-a trezit că trebuie să se întoarcă în clasa a V-a, deși anul acesta a terminat clasa a VI-a. Copilul a plecat de la școala „Alexandru cel Bun" din municipiul Bacău, la școala din Podiș, comuna Mărgineni, fără să aibă nicio hârtie de transfer. A fost primit la noua unitate de învățământ, ba chiar i s-au pus și note în timpul anului școlar.

Mai citește și:

Protestul unui elev din Bacău: „Nu mai merg la școală pentru profesorii și-au bătut joc de fratele meu!“

După ce i s-a încheiat situația în primul semestru, s-a trezit acum, la sfârșitul anului școlar, că foaia sa matricolă de la școala din Bacău nu există. Ba mai mult, nici transferul de la o școală la alta nu a fost solicitat oficial de către familie și copilul a figurat timp de un an în înscrisurilor ambelor școli.

Surpriza de proporții a venit în urmă cu două zile, când școala din Podiș a cerut de la cea din municipiul Bacău transferul oficial și foaia matricolă a elevului: Cristinel era repetent și trebuia să frecventeze clasa a V-a, nu clasa a VI-a.  

Încurcături de la corigențe

 Întreaga încurcătură în acte a început când Cristinel a rămas corigent, la sfârșitul clasei a V-a la Limba Română și Matematică. „Fratele meu și-a dat examenele de corigență așa cum a fost făcută planificarea lor. După examen, au ieșit profesorii de Română și Matematică și ne-au zis să mergem acasă că a promovat examenele. Apoi, în următorul an școlar l-am mutat la școala din Podiș în clasa a VI-a. Conducerea școlii de acolo ne-a zis că totul e în regulă și că fratele meu a fost deja înscris în noul catalog", a afirmat Alina Strat (23 de ani), sora copilului. 

Înscris un an în două cataloage și clase diferite

Deoarece elevul a fost transferat doar pe vorbe de la o școală la alta, fără niciun act oficial, timp de un an el a fost înscris în cataloagele ambelor școli. La școala din Podiș are mediile încheiate pe semestru I și note suficiente încheierii situației școlare pe semestrul al II-lea din clasa a VI-a, în schimb, la Școala „Alexandru cel Bun" din Bacău are absențe de sus și până jos pentru clasa a V-a.

Anchetă la Inspectoratul școlar

Camelia Stamate, directoarea școlii din municipiul Bacău afirmă că nu are nicio vină de cele întâmplate, atâta vreme cât familia copilului nu a cerut transferul la o altă unitate de învățământ. „La noi a rămas repetent după cele două corigențe și l-am reînscris în aceeași clasă. Nu știu cum de l-a primit dincolo fără actele de la noi? Noi i-am pus absențe tot anul", a afirmat  directoarea Stamate. De partea cealaltă, Ioana Cojan, directoarea școlii din Podiș, a refuzat să comenteze situația. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a început o anchetă.  

Citește și:

Bacău: „La școală am numai premiul întâi. Temele mi le-am făcut pe casa scării“

Bacău: A început Bacalaureatul. Peste 6.300 de absolvenţi intră, timp de o lună, în focul examenelor

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete