Angajată la Medicină Legală Oneşti, arestată pentru că a încercat să falsifice probe de sânge UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost arestata pentru 29 de zile

Rodica Dohotaru (40 de ani), secretară la Biroul de Medicină Legală din Onești a fost arestată preventiv pentru 29 de zile după ce a pretins 6.500 lei pentru a interveni pe lângă cadre medicale de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău, ca să falsifice rezultatele unor analize toxicologice.

ORA 13.00 Marcel Bădără, șeful SML Bacău, este convins că Dohotaru promitea în zadar alterarea probelor biologice și că analizele toxicologice erau realizate corect.

Am aflat că și prin ianuarie secretara a mai promis cuiva că îi rezolvă problema, însă analizele au ieșit că omul consumase alcool. Adică, a promis degeaba. Ea credea că dacă vine în Bacău cu analizele, poate să le și falsifice. Greșit! Noi suntem verificați și nimeni nu se joacă cu așa ceva“, a declarat medicul Bădără.

ORA 12.30 - Felix Bănilă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, afirmă că ancheta nu se oprește aici și că vor fi verificați în această anchetă și angajații Serviciului de Medicină Leglă (SML) Bacău pentru a se stabili dacă, într-adevăr, femeia făcea sau nu trafic de influență.

El refuză să pronunțe nume aflate în vizorul anchetatorilor. "Contează foarte mult ce a declarat secretara și aceste date nu pot fi făcute deocamdată public. Deși nu avem date certe, ancheta va merge mai departe. Trebuie să vedem dacă ea promitea pur și simplu schimbarea problelor biologice cu altele bune, sau dădea bani ca cele originale să fie alterate", a declarat procurorul Felix Bănilă.   

ORA 10.00 - Femeia fost prinsă în flagrant de Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Bacău în timp ce primea mită o primă tranșă de bani.

Suma de bani a fost pretinsă şi primită de către secretară pentru ca, folosindu-se de influenţa sa asupra unor cadre medicale din Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău, să determine denaturarea rezultatele analizelor toxicologice ale denunţătorului M.C. care, la data de 08.03.2012, a fost depistat în trafic conducând un autoturism pe raza municipiului Onești sub influenţa băuturilor alcoolice“, a declarat Ovidiu Neicuțescu, purtător de cuvânt DGA Bacău.

Încă două arestări în „Cazul Bariera“ din Bacău

Rodica Dohotaru este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, favorizarea infractorului şi instigare la fals.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru cele mai noi ştiri din judeţul Bacău!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare