Agrement doar pe hârtie la Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările ar fi trebuit începute încă din 2010 şi finalizate în acest an. Şansele de obţinere a finanţării europene au scăzut însă dramatic.

Transformarea Insulei de Agrement din Bacău într-o oază de linişte mai are de aşteptat. Proiectul de reabilitare a zonei a fost depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est pentru obţinerea finanţării încă de la începutul lui 2010. Atunci Primăria Bacău le promitea locuitorilor oraşului că anul acesta vor avea parte de o nouă Insulă. În ciuda planurilor măreţe, lucrările nici măcar n-au început.

Fonduri direcţionate către micii investitori
Investiţia, în valoare de 45 de milioane de lei, din care 50% sunt asiguraţi din fonduri europene, este, conform lui Leonard Pădureanu, administratorul oraşului, încă în stadiul de proiect. Acesta recunoaşte că anul acesta nu mai există nicio şansă pentru începerea lucrărilor şi, mai mult, se teme ca proiectul să nu fie amânat chiar şi anul viitor.

„Noi am depus proiectul încă de acum un an şi jumătate. Tot atunci ni s-a spus că nu mai există fonduri pe axa 5.2 pentru că ele au fost absorbite de micii investitori care şi-au făcut pensiuni sau alte locuri de distracţie. Între timp au venit iar fonduri şi sperăm ca în toamnă să semnăm contractul de finanţare“, a spus Pădureanu. Administratorul oraşului este convins că întârzierea începerii lucrărilor este provocată, în totalitate, de Agenţia Regională Nord-Est, care nu a ţinut cont de recomandările Uniunii Europene. „Nu este normal să dai bani unor proiecte mici în defavoarea celor mari. UE doreşte ca întâietate să aibă acele proiecte care se adresează unor comunităţi mari şi care duc la dezvoltarea economiei. Proiectul depus de noi trebuia să aibă prioritate“, a adăugat Leonard Pădureanu.

Bibliotecă, amfiteatru, terenuri de sport
Amenajările realizate pe Insula de Agrement vor fi date în administrare unor societăţi private. Printre investiţiile care vor fi făcute pe insulă se numără construcţia unui aqua-land, a unui kids-land, a unor terenuri de badminton, baschet, fotbal, tenis, volei, dar şi a unei zone de plajă cu umbreluţe şi şezlonguri. Pe insulă vor mai fi construite un mic amfiteatru în aer liber, o bibliotecă cu ceainărie, o seră pentru plante, un patinoar şi cafenele.

Chiar dacă administraţia locală arată cu degetul spre ADR Nord-Est, aceasta spune că principala vinovată de întârzierea punerii în aplicare a proiectului este Primăria Bacău. „Toţi cei care sunt eligibili vin şi depun proiecte la noi. Principiul după care funcţionăm este, conform legii, primul venit, primul servit. Nu putem bloca investiţiile private pentru că vine un proiect public. Nu există o astfel de regulă“, a spus Vasile Asandei, director la departamentul juridic din cadrul ADR Nord-Est.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”