Zilele Aradului au strâns peste 60 de mii de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zilele Aradului s-au încheiat

Cele zece zile dedicate sărbătorii municipiului Arad au luat sfârşit. Este vorba despre Zilele Aradului, la care în urma bilanţului realizat de către primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a rezultat că au participat peste 60 de mii de persoane.

Toate acestea au luat parte la cele 35 de evenimente. Patru dintre evenimente au avut caracter permanent. Este vorba despre expoziţia foto, târgul estival, expoziţia auto şi parcul de distracţii.

„Am încheiat festivităţile dedicate zilelor oraşului. O concluzie simplă ne arată că am avut un succes foarte mare. Un număr de peste 60 de mii de oameni au participat la evenimentele organizate. Au avut loc manifestări noi la care oamenii au participat în număr mare. Putem aminti concursul de Duatlon, gala de Hipism, concursul cu bărcile dragon şi spectacolul Parfum interbelic. Am avut şi invitaţi speciali, cum ar fi Ivan Patzaichin, care este de patru ori campion olimpic la canotaj, Otilia Bădescu, campioană europeană la tenis de masă, Camelia Potec, campioană olimpică la înot şi Mihai Leu, campion mondial de box şi campion naţional la raliu. Concursul de canotaj la care a participat Ivan Patzaichin a arătat că Mureşul are potenţial. Un aport foarte bun la acest eveniment l-a avut Glad Varga, coordonatorul acestui proiect. Am avut o competiţie foarte importantă şi anume Raliul Aradului care sperăm să crească nivelul de reprezentare de anul viitor. Toate evenimentele au făcut ca Aradul să fie în sărbătoare. Mulţumim mult cetăţenilor care au răspuns invitaţiei noastre”, a declarat primarul Falcă.

Vă mai recomandăm:  Festivalul Cătlanelor, la Zilele Aradului

Încep Zilele Aradului. Programul este unul diversificat

Mai multe pentru tine:
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă