Voluntarii GAIA au igienizat Parcul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei dintre voluntarii care au participat la acţiune

Voluntarii din cadrul proiectului GAIA au demarat o acţiune de igienizare a Parcului Copiilor, situat pe Bulevardul Dragalina.

Activitatea a constat în colectarea de deşeuri şi a resturilor vegetale din împrejurimi, reuşind astfel să creeze un spaţiu de joacă igienizat, pentru cei mici.

De asemenea, voluntarii au interacţionat şi cu trecătorii din parc cu care au discutat despre importanţa protejării mediului, precum şi a menţinerii unui spaţiu verde curat.

În cadrul Proiectul GAIA finanţat de Comisia Europeana prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat sunt parteneri internaţionali următoarele organizaţii: Youth Network for Development and Innovation din Iordania,

Canakkale Koza Genclik Dernegi din Turcia şi Asociaţia Culturală Ingalicia din Spania. Proiectul Gaia este coordonat de Asociaţia Clubul Tinerilor Arădeni Delta - Filiala Timiş.

Vă mai recomandăm: Voluntarii au realizat un arbore urban decorativ

Voluntarii din cadrul proiectului GAIA, finantat prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat, coninuă să iniţieze proiecte în sprijinul comunităţii locale.

FOTO Parc pentru 100 de copii cu diazabilităţi amenajat de voluntari străini şi români

Mai mulţi voluntari români şi străini au început de ieri să amenajeze un părculeţ care va cuprinde un loc de joacă pentru aproximativ 100 de copii cu dizabilităţi internaţi în Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale din Târgu Jiu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile