Voluntariatul, susţinut de Alina Breaz şi studenţii specializării asistenţă socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lectorul Alina Breaz, alături de studenţii specializării Asistenţă Socială, ai Universităţii Aurel Vlaicu Arad,  continuă acţiunile caritabile.

Aceasta spune că după o scurtă pauză numită vacanţă pentru unii, au reînceput, oficial, acţiunile caritabile.

„Sunt foarte mulţi sponsori cărora vrem să le muţumim si tuturor studenţilor implicaţi şi nu numai, în mod special celor care cred în puterea voluntariatului. Mă uimeşte, de fiecare dată, numărul mare de persoane care ne susţin în tot ceea ce facem. Cei care ne sunt alături urmează cursurile specializării asistenţă socială, dorind astfel să devină asistenţi sociali.  Vreau să mulţumesc doamnei rector prof univ. dr. Lile Ramona şi doamnei decan prof univ dr. Alina Roman”, a spus Lect. Univ. Dr. Alina Breaz, coordonatoarea acestei campanii.

Profesoara mai afirmă că se bucură că încă există sentimentul de emptie, atât în rândul studenţilor specializării asistenţă socială, cât şi a celor care contribuie la aceste acţiuni.

Mai puteţi citi: Profesoara Alina Breaz continuă acţiunile şi în timpul vacanţei

Medicul care face voluntariat şi consultă persoane fără venituri

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie