VIDEO Dosar penal pentru şoferul criminal. Acesta nu are voie să părăsească ţara.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii i-au interzis bărbatului care a ucis o fată pe trecerea de pietoni să părăsească ţara. Familia din Vladimirescu o va conduce astăzi pe Paula Savina pe ultimul drum după ce şoferul, acum plin de regrete, i-a frânt brusc destinul.

Tragedia continuă în familia Paulei Savina, adolescenta spulberată în urmă cu două zile pe trecerea de pietoni din localitatea Vladimirescu. După şocul suferit atunci când au aflat că fata a fost omorâtă într-o clipă de neatenţie a unui şofer bucureştean, părinţii şi fraţii se vor despărţi astăzi definitiv de Paula. Între timp, regrete sunt şi din partea celui care a comis oribilul accident.

„A venit plângând la noi spunând că regretă enorm şi că nu şi-a dorit nici o clipă să ne omoare fata. A plâns mai rău ca un copil. Era sprijinul nostru şi soţia se putea baza pe ea. A fost o fată tare cuminte şi liniştită. Ce să zic?! Nu mai am cuvinte”, a spus cu lacrimi în ochi Ghiţă Savin, tatăl adolescentei.

Între timp, poliţiştii au făcut cercetări şi i-au întocmit bărbatului dosar penal. „Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Totodată, bărbatul s-a ales cu interdicţia de a părăsi ţara”, a declarat în această dimineaţă subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Ancheta nu se finalizează, însă, aici. Oamenii legii vor supune autoturismul care a lovit-o în plin pe Paula Savina pentru a stabili cu ce viteză a circulat bucureşteanul. În cazul în care va fi găsit vinovat, Dragoş C., în vârstă de 30 de ani, riscă până la şapte ani de închisoare.

Altă dramă, aceeaşi poveste

În urmă cu aproximativ două săptămâni, pe aceeaşi şosea, şi la doar câţiva kilometri distanţă de locul unde Paula a fost omorâtă, o tânără care se îndrepta spre serviciu, a fost ucisă de un şofer bulgar, tot pe trecerea de pietoni. Şoferul de TIR nici măcar nu şi-a dat seama că a lovit-o mortal pe fata de 23 de ani şi şi-a văzut mai departe de drum, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice