Veşti bune pentru poliţistul-salvator. Copilul se află în afara pericolului.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raul Swopovski a ieşit pe scară în urmă cu două zile să vadă de unde se aude plânset de copil

Agentul Raul Swopovski a aflat astăzi că micuţul de doi ani pe care l-a salvat după ce mama sa l-a ţinut trei zile cu febră se reface în spital. Poliţistul a chemat Ambulanţa după ce l-a auzit pe copil plângând. Mama micuţului care avea febră mare îl plimba cu căruciorul pe scări, în loc să cheme medicul.

Copilul de doi ani, care a ajuns la spital, după ce mama sa l-a ţinut bolnav fără să cheme medicul, se simte bine. Doctorii de la Spitalul Judeţean l-au diagnosticat pe micuţul Mihăiţă cu enterocolită şi au observat că are mai multe răni la spate. El va mai rămâne internat câteva zile. Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au început o anchetă pentru a stabili dacă bebeluşul poate rămâne în grija mamei sau nu.

„La naştere, acest caz a fost în atenţia noastră, când tatăl a precizat că mama suferă câteodată de tulburări de comportament. Atunci nu a fost cazul să fie luate măsuri. În acest moment s-a deschis o nouă anchetă”, a spus Angelica Stana, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului. Când au ajuns medicii, trupul copilului ardea la propriu. „În urmă cu două nopţi am auzit un plânset de copil şi am ieşit pe casa scărilor şi am văzut doamna de la apartamentul 35 care plimba copilul cu căruciorul, zicea că e bolnav şi că nu a vrut să-l ducă la doctor”, a spus Raul Swopovscki, poliţiştul care a salvat viaţa micuţului.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie