Vârstnicii din Arad se pot trata de bolile respiratorii la unica salină din oraşul nostru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Ligii Pensionarilor s-a implicat în ultima perioadă în mai multe activităţi menite să vină în ajutorul persoanelor trecute de prima tinereţe. Până acum a fost organizat, în premieră, primul Festival al Pensionarilor la Moneasa unde au participat foarte mulţi pensionari din tot judeţul Arad.

LJAP, împreună cu pensionarii din toate filialele judeţului Arad au hotărât ca acest Festival al Pensionarilor să se organizeze în fiecare an.

O altă veste bună pentru pensionarii judeţului Arad este că din data de 20 iunie 2011, Liga Judeţeană Arad a Pensionarilor a inaugurat o salină ideală pentru tratamentul afecţiunilor căilor respiratorii.

Aşadar,  vârstincii din Arad şi din judeţ au la dispoziţie o salină, chiar în oraşul de pe Mureş, Arad!

Pentru prima dată în municipiul Arad, pensionarii au posibilitatea să se trateze de bolile căilor respiratorii, într-o salină modernă deschisă pe strada Petru Rareş, la numărul 5, pusă la dispoziţie de către reprezentanţii Ligii Judeţene Arad a Pensionarilor.

În perioada imediat următoare, conducerea LJAP în colaborare cu primăria municipiului Arad vor organiza, pe lângă activităţile specifice pensionarilor, acordarea de „Zilelor Aradului” a unor Diplome de Excelenţă pensionarilor care au împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani precum şi o Diplomă cuplurilor care în acest an îşi sărbătoresc nunta de aur, îmlinind 50 de ani de convieţuire împreună şi o viaţă de om îmchinată familiei şi bunului trai al acesteia.

La finalul premierilor, pensionarii care au fost beneficiarii diplomelor vor participa şi la o masă sărbătorească acordată prin grija LJAP.

Cu acest prilej conducerea Ligii Judeţene Arad a Pensionarilor învită toţi pensionarii din judeţ ca să participe la acest amplu eveniment comun unde pensionarii se vor simţi bine alături de toţi cei care îi iubesc şi le apreciază „eforturile” de a supravieţui în aceste vremuri tulburi.

 


Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort