Un tânăr pune bazele unui proiect de sprijin a zeci de copii cu dizabilităţi. Acesta face kinetoterapie şi masaj terapeutic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Mitre a înţeles ce înseamnă să ajuţi

Viaţa este de cele mai multe ori nedreaptă cu cei din jurul nostru. A avea un copil cu dizabilitati este, cu siguranta, o provocare pe care foarte mulţi părinţi trebuie să o treacă. Dizabilitatea, una dintre cele mai copleşitoare experienţe pentru un părinte, un drum în care niciodată nu se ştie dinainte destinaţia finală sau provocările întâlnite pe parcurs. Indiferent de circumstanţe, sunt probleme pe ste care trebuie să trecem cu capul sus.

De cele mai multe ori acesti părinţi îşi pun întrebarea: De ce? Şi în aproape fiecare caz, explicaţiile nu reuşesc să spulbere în totalitate vina pe care involuntar ti-o asumi.

Daniel Mitre este unul dintre oamenii care au înţeles ce înseamnă cu adevărat să ajuţi. A pus pe hârtie nişte idei şi a demarat în Arad un serviciu de sprijin dedicat copiilor cu dizabilităţi din localitate. Proiectul a pornit cu dreptul, astfel zeci de copii cu dizabilităţi pot beneficia gratuit de servicii de kinetoterapie şi masaj terapeutic.

Contactat de redacţia Adevărul, acesta a declarat:

„Cred foarte mult în oameni şi asta este una dintre motivaţiile care mă îndeamnă să încerc să-mi ofer ajutorul atunci când simt că este nevoie de mine. Prin acest proiect încercăm să oferim o alternativă la terapiile pe care părinţii sunt nevoiţi să le plătească din propriul buzunar. Totul se face pe bază de voluntariat, nu există fonduri, nu există susţinători financiari ai proiectului, de cele mai multe ori apelăm la resursele proprii pentru acoperirea costurilor. Lucrurile frumoase sunt în permanenţă lângă noi. Dacă nu vedem frumosul, cum avem pretenţia ca cei din jurul nostru să îl vadă? Nu poţi să fii nemulţumit de tine şi să ceri oamenilor să se comporte altfel decât modul în care te preţuieşti chiar tu. Nu cred în fericire sau cel puţin nu cred în noţiunea impusă despre această stare. Când mă simt bine cu mine pot spune că am găsit o formă a fericirii şi este dreptul meu să o cultiv, să o întreţin şi mai ales să o păstrez vie cât mai mult timp. Eu fac ceea ce îmi doresc şi asta mă face fericit. Mă bucur că reuşesc să aduc câteva zâmbete pe chipul copiilor. Terapie Pentru Îngeri este un proiect pentru ei, pentru îngerii care poate nu au niciodată şansa de a trăii existenţa ca nişte copii normali. Pentru cei mici, dizabilitatea este o luptă cu care ei se zbat cu îndârjire şi lupta asta poate nu se sfârşeşte niciodată, dar se transformă într-o provocare pozitivă."

Proiectul este în atenţia mai multor organizaţii naţionale, se pare că tot mai multe persoane doresc implementarea lor în mai multe oraşe ale ţării.
 

Vă mai recomandăm: VIDEO O şcoală pentru copii cu dizabilităţi din Cluj face terapie cu un aparat revoluţionar în lume

Mai puţin de o treime dintre copiii cu dizabilităţi frecventează şcoala

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă