Un tânăr a fost arestat după ce a furat un autoturism pe care l-a condus băut şi fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina care a fost furata FOTO IPJ Arad

Un tânăr din Arad a fost arestat după ce a furat o maşină pe care a condus-o sub influenţa alcoolului şi fără permis. Pe numele său magistraţii au emis un madat de arestare pentru 30 de zile.

În data de 28 ianuarie, în jurul orei 10.30, un echipaj al postului de poliţie Fântânele din judeţul Arad a depistat staţionat în afara carosabilului, pe DJ 682, între localităţile Fântânele şi Frumuşeni, un autoturism care prezenta avarii la nivelul aripii drepte.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 1.00, un bărbat de 27 de ani din Macea, - aflat în stare de ebrietate-, prin escaladarea gardului împrejmuitor, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale de pe strada Pădurii din municipiu, iar dintr-un birou, ar fi sustras cheile unui autoturism parcat în faţa aceleiaşi societăţi. Fără a deţine permis de conducere, cel bănuit de comiterea faptei ar fi condus autoturismul pe D.J. 682, avariindu-l şi abandonându-l apoi între localităţile Fântânele şi Frumuşeni”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

Bărbatul a mers apoi la un bar din localitatea Fântânele unde a fost prins de către poliţişti. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,46  mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Arad în vederea recoltării de probe biologice.

Mai puteţi citi: Patru persoane reţinute de poliţişti într-un dosar de furturi din autoturisme de pe Autostrada Soarelui

Bărbat reţinut pentru furtul unui autoturism şi conducere sub influenţa alcoolului
 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită