Un profesor universitar a luat ţeapă de la CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor universitar din Arad a trăit o adevărată aventură, astăzi, în gara din Arad. Acesta a dorit să meargă la Deva, însă nu ştia ce îl va aştepta. Ajuns în gara, Cristian Măduţa, profesorul universitar a achiziţionat un bilet, cu 20 de minute înaintea plecării trenului.

 Apoi s-a uitat pe panou la ce linie vine trenul.

„Am luat bilet, m-am uitat pe panou, deoarece nu mai este birou de informaţii şi am mers la linia doi, că aşa scria acolo. Aşteptam trenul InterRegio Budapesta – Sibiu. Trenul pleca la 12.40. Am aşteptat la linia 2. Trenul a fost anunţat tot la linia 2 aşa că nu am avut nici o emoţie. Surpriza a venit când am văzut că nu mai vine trenul, iar cineva a spus că a plecat de la linia 1. Aşa am rămas în gară uitându-mă după trenul care pleca de la o altă linie, nu de la cea anunţată. Trenul acesta când ajunge la Arad se împarte în două. O parte merge spre Timişoara, una spre Sibiu. Am înţeles că cel spre Timişoara pleca de la linia 1, iar cel spre Sibiu de la 2. Nu ştiu ce s-a întâmplat de au plecat de la linia 1 în ambele direcţii. Cei care mergeau la Timişoara au apucat să se suie în tren, ceilalţi nu”, povesteşte tânărul profesor.

Acesta mai spune că a cerut explicaţii, iar şeful de gară a spus că trebuia să se uite pe linii după tren.

„Cum trebuia să ajung la Deva urgent am luat o maşină mică. Cu greu mi-am recuperat şi banii pe bilet. Ce făceam daca nu găseam maşină? cu ce mă duceam?”, se întreabă Cristian Măduţa.

Preţul biletului a fost de 42,80 lei, în timp ce cu maşina mică va plăti dublu.

Cum nu mai este birou de informaţii, greu iei legătura cu şeful de gară sau cu altcineva. Am suant şi noi şi ne-a răspuns o doamnă de la bilete care a spus că nu ne poate da detalii şi nici face legătura cu altcineva. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente