Un episod tragic: revolta ţăranilor arădeni faţă de colectivizarea agriculturii
0Revolta ţărănească din anul 1949 din judeţul Arad a reprezentat prima mare încercare de opoziţie împotriva colectivizării agriculturii în regiunea de vest a României. Înăbuşită sângeros de regim, aceasta a constituit un semnal că procesul de jefuire organizată a satului românesc nu va fi deloc facil pentru autorităţi, spune istoricul arădean Antoniu Martin.
Acesta explică că, după ce îşi pregătiseră atent terenul şi în zona rurală, prin reforma agrară din 1945 – care împărţise proprietăţile mai mari de 50 hectare – autorităţile comuniste au procedat la un asalt sistematic asupra satului românesc, cu tot ce avea acesta tradiţional. Plenara PMR, care a decis începutul colectivizării, din 3 martie 1949, a fost precedată şi în judeţul Arad de acţiuni organizate prin care au fost confiscate proprietăţile celor care, în accepţiunea regimului, erau consideraţi ”chiaburi”.
Revoltele ţărăneşti din vara anului 1949, care au avut loc în sate precum Apateu, Şomoşcheş, Cermei şi Berechiu, pot fi documentare astăzi prin multiple surse: de la mărturiile unor participanţi la documente ale Securităţii şi Miliţiei Populare. Primele reacţii ale ţăranilor din aceste localităţi s-au manifestat imediat după impunerea regimului de cote obligatorii. În fapt acest sistem al cotelor era un alt mijloc de expoliere a ţăranilor precum şi de punere a acestora în dependenţă faţă de statul comunist. Plafonul cotelor era foarte ridicat, ceea ce a determinat în cele mai multe cazuri imposibilitatea cedării acestora. Doar că autorităţile judeţene şi locale – ca de altfel şi în alte părţi ale ţării – au condiţionat ieşirea la munca câmpului de plata integrală a obligaţiilor faţă de stat.
„Reacţiile ţăranilor au fost aproape peste tot la fel: au atacat primăriile şi organele de partid care se aflau la faţa locului, s-au organizat în eventualitatea unei rezistenţe împotriva reacţiei regimului. Aceasta urma să fie extrem de dură. În sate precum Apateu, Şomoşcheş, Cermei, Berechiu, autorităţile au decis să intervină prompt şi necruţător. Pentru aceasta s-a folosit, pe lângă organele de Miliţie, trupe ale Securităţii şi grăniceri. Principalii lideri ai revoltelor au fost împuşcaţi iar unii duşi la Arad, unde au fost anchetaţi de Securitate. Cei ucişi au fost lăsaţi în mijlocul satelor, drept exemplu pentru localnici. O parte din cei arestaţi au fost trimişi rapid în închisori sau în lagăre de muncă forţată, unde şi-au găsit cei mai mulţi sfârşitul”, spune istoricul Antoniu Martin.
Arădeanul precizează că este greu să concluzionăm definitiv asupra acestui moment tragic din vara lui 1949, petrecut în nordul judeţului Arad.
„La acest stadiu, din documentele studiate, putem afirma că revoltele ţărăneşti au fost un eveniment provocat deliberat de autorităţi tocmai pentru a vedea care va fi reacţia ţăranului român faţă de colectivizarea agriculturii. Totodată, prin reprimarea acestora, regimul a dorit să arate tuturor locuitorilor de la sate că nu va tolera în nici un fel vreo opoziţie faţă de demersul de trecere a proprietăţilor particulare în avutul obştesc. Cu acest moment, practic rezistenţa organizată la nivelul satului arădean împotriva colectivizării agriculturii s-a încheiat, regimul comunist având toate instrumentele necesare finalizării acestui proces”, încheie Antoniu Martin.
Vă mai recomandăm: Revoltă pentru pământ ca la 1907. Zeci de ţărani au ieşit în stradă, după ce au fost lăsaţi fără ogoare în favoarea Bisericii