Un echipaj de Ambulanță a fost agresat de un tânăr violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asistenta povestește haosul prin care a trecut

Un echipaj de  Ambulanță din Arad a fost agresat chiar de pacientul căruia ar fi trebuit să îi acorde primul ajutor. Deși sub efectul sedativelor, tânărul în vârstă de 17 ani, a sărit la asistentă, i-a sucit mâna, l-a lovit pe șofer și a făcut prăpăd în salvare.

Un apel la 112 cerea ajutor pentru un tânăr care ar fi căzut în casă. În scurt timp, un echipaj al Serviciului de Ambulanță a sosit la adresa indicată. Deși conform spuselor părinților, adolescentul nu suferea de nici o boală, acestuia i s-a administrat un calmant pentru că ar fi fost foarte agitat.
Băiatul părea că se calmase și a intrat de bună voie în ambulanță.

“La un moment dat, s-a dezlegat la mâini și a sărit la mine. Mi-a sucit mâna și a început să rupă pe-aci prin ambulanță”, a declarat Maria Samoilescu, asistentă Ambulanță.

Norocul asistentei a fost că șoferul a văzut în oglinda retrovizoare ce se întâmplă în spate. Bărbatul a sărit să își ajute colega dar a căzut și el victima furiei tânărului.

“L-a lovit pe șofer cu pumnul. A început să lovească cu piciorul, a lovit pereții mașinii. Nu ne-a ajutat nimeni. La un moment dat, a oprit o mașină din care a coborât un polițist civil și a sunat după ajutor”, a povestit asistenta.

Tânărul a ajuns la Spitalul Județean din Arad, unde medicii au reușit să îl calmeze. Ulterior, tânărul a ajuns la Psihiatrie, însă nici aici nu a rămas internat pentru că părinții au refuzat acest lucru.

Deocamdată polițiștii așteaptă ca angajații Serviciului de Ambulanță să depună plângere, pentru ca să poată efectua cercetările mai departe.


Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești