Un cetățean olandez a fost prins în timp ce încerca să vândă unui ofițer hașiș și extasy

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

După aproape patru luni de monitorizări, un cetățean olandez de origine turcă, pretins om de afaceri, a ajuns pe mâna procurorilor DIICOT Arad. Acesta încerca să plaseze pe piața din Arad nu mai puțin de un kilogram de hașiș și peste 2.000 de pastille de extasy.

Mai multe informații conform cărora cetățeanul olandez care are câteva afaceri în orașul arădean Lipova, s-ar ocupa cu traficul de droguri, au ajuns la urechile polițiștilor. Drept urmare, oamenii legii au trecut imediat la treabă. Timp de aproape patru luni de zile, bărbatul a fost atent monitorizat și interceptat.

După ce au reușit să strângă suficiente probe, procurorii au trecut la fapte. Așadar, un ofițer sub acoperire, care s-a drept client, și-a dat întâlnire cu olandezul, de la care trebuia să cumpere marfa contra sumei de 3.000 de euro şi 9.000 de lei.

„În noapte de 1 spre 2 aprilie, am pus la punct la Lipova, o întâlnire în urma urma căruia am prins în flagrant un cetăţean olandez de etnie turcă care a vândut unui ofiţer sub acoperire 2050 pastile de extasy şi 1 kilogram de haşiş. Va fi cercetat pentru trafic intern şi internaţional de risc şi mare risc”, a declarat procuror DIICOT, Miron Codrin.

Conform procurorilor, marfa a fost introdusă în țară la sfârșitul lunii trecute.  Totodată, anchetatorii spun că pe piața drogurilor, cele 2.050 de pastile de ecstasy şi kilogramul de haşiş ar fi costat aproximativ 30.000 de euro.

Traficantul, în vârstă de 52 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.


Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”