Trimişi în judecată pentru contrabandă cu carne în valoare de aproape două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii a două firme din Arad care au prejudiciat bugetul statului cu aproximativ 700.000 de euro au fost trimişi în judecată de catre procurorii arădeni pentru evaziune fiscală.

Conform anchetatorilor, Emil Şerban, în calitate de administrator al S.C. Emilion Carne SRL a omis în parte, în perioada ianuarie 2009-august 2010, evidenţierea în actele contabile şi declararea operaţiunilor comerciale de achiziţionare a produselor de carne din Ungaria (în valoare totală, fără TVA, de 5.247.623 lei), precum şi a veniturilor realizate din vânzare acestora pe teritoriul României, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat de peste 1.870.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.


„Totodată, în sarcina inculpaţilor Şerban Emil şi Şerban Simona Delia s-a stabilit că, în calitate de administratori de fapt şi de drept ai SC Simion Carne SRL, în perioada septembrie 2010 – iunie 2011, au omis în parte evidenţierea în actele contabile şi declararea operaţiunilor comerciale de achiziţionare a produselor de carne din Ungaria (în valoare totală, fără TVA, de 3.050.903 lei), precum şi a veniturilor realizate din vânzare acestora pe teritoriul României, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu la bugetul de stat în suma totală de 1.214.180 lei (reprezentând TVA în valoare de 732.217 lei şi impozit pe profit în valoare de 481.963 lei)”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Cei doi administratori au adus din Ungaria carne în valoare de 8.298.526 de lei (1.870.301 de euro) iar valoarea prejudiciului creat de aceştia bugetului de stat se ridică la 3.091.157 de lei (696.677 de euro).

Va mai recomandam: Juristul unor firme din Botoşani trimis în judecată de procurori pentru evaziune fiscală de peste un miliard

Omul de afaceri Said Baaklini, trimis în judecată pentru un prejudiciu de aproximativ 30 milioane euro

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început