Tramvaiele fierbinţi, un adevărat dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii spun că vara se topesc de căldură în tramvaie, iar iarna îngheaţă de frig. Cei de la Compania de Transport Public spun că situaţia se va rezolva doar atunci când vor cumpăra tramvaie moderne.

O tură cu tramvaiul în oraş sau, mai rău, înspre Ghioroc şi Vladimirescu a devenit un adevărat calvar în zilele caniculare de vară. Totul începe în staţia de tramvai, când oamenii sunt nevoiţi să stea minute bune în soare, deoarece nu au un loc în care să se refugieze. Urmează o etapă mult mai greu de suportat şi anume căldura sufocantă din vagoane. Mulţi spun că fără o sticlă de apă la ei şi şerveţele nu ar rezista. Oamenii vorbesc între ei şi critică modul în care sunt transportaţi, uneori îi mai adresează cuvinte nu tocmai plăcute şi vatmanului. Acesta, depăşit de situaţie, ridică din umeri, deoarece şi în cabina lui este la fel de cald.

„Este groaznic. Curge apa pe noi de parcă am fi într-o saună. Sunt deschise geamurile, dar degeaba. Bine că plătim. Un abonament numai pentru oraş costă aproape 60 de lei. Nu mi se pare normal să plătim atâţia bani şi să nu avem condiţii”, a spus Corina Marga, călător. Cei care călătoresc doar în municipiu şi nu au abonament, care costă 58 de lei, dau pe un bilet 1,6 lei. „Numai probleme avem cu mijloacele de transport în comun”, a spus o altă călătoare. După o „plimbare” cu tramvaiul în condiţii de neimaginat, mulţi preferă să meargă pe jos, sau, cei care fac naveta, să călătorească cu maşini de ocazie.

Drum periculos

„Dăm 100 de lei pe un abonament pe lună, însă nu ştim pe ce se duc aceşti bani. După un drum în care îţi vine să leşini, nu îţi mai arde de nimic. Ajungem obosiţi acasă”, a spus Marcel Pancu, din Vladimirescu. Deşi în ultimii ani s-au mai adus tramvaie, nimic nu s-a schimbat, deoarece nu sunt dotate cu aer condiţionat. În toate mijloacele de transport vara este foarte cald, iar iarna este frig. De exemplu, ieri, între orele 12.00 -13.00, termometrul arăta, în tramvaie, între 35 şi 45 de grade Celsius. „Aşa este acum, dar să vedeţi după ora două că este dezastru. În zilele călduroase simţim că ne sufocăm. Mai sunt şi mulţi oameni în vârstă, mă mir că mai rezistă”, a spus şi arădeanca Margareta Brata.
Indiferent că ne urcăm într-un tramvai care merge spre Vladimirescu sau într-unul care merge doar prin oraş, situaţia este la fel. „Cei care se urcă de la Fortuna sunt un pic mai norocoşi, deoarece de obicei la cap de linie se stropeşte cu apă pe jos şi se mai răcoreşte un pic. Oricum, şi în maieu dacă stai tot te topeşti de căldură. Decât să se investească în alte obiective ce nu sunt neapărat necesare, mai bine ar investi în tramvaie, dacă tot au schimbat liniile”, a declarat şi arădeanul Costel Râcea. 

Fără soluţii

„Momentan, doar acest tip de vagoane le putem oferi călătorilor. Pe viitor vom achiziţiona unele noi, moderne, care vor avea şi aer condiţionat”, a spus Petru Cuvineanu, director tehnic al Companiei de Transport Arad. Pe lângă căldură, oamenii sunt nevoiţi să suporte şi mirosurile grele, care sunt nelipsite din mijloacele de transport în comun. În ceea ce priveşte preţurile, cei de la Compania de Transport Public spun că oamenii nu sunt mulţumiţi, orice tarif s-ar practica.

Nemulţumiri şi din cauza staţiilor

Căldura sau frigul din tramvaie nu este singura problemă a miilor de arădeni care folosesc mijloacele de transport în comun. Mulţi sunt nemulţumiţi de modul în care sunt amplasate staţiile, de felul cum sunt amenajate acestea şi, mai ales, de timpii de aşteptare. „Au modificat staţiile, dar nu au făcut să fie în favoarea cetăţeanului. Căldură e şi în tramvai, şi afară, şi de multe ori trebuie să ne dăm jos dintr-un tramvai şi să facem câteva minute bune pe jos până să se urcăm în altul”, a spus Cornelia Câtun, din Bujac.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța