Tot ce trebuie să ştiţi despre ajutorul de şomaj acordat absolvenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indemnizaţia reprezintă 50 la sută din salariul mediu brut. Sfârşitul lunii august este data limită la care absolvenţii se mai pot înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Absolvenţii din acest an pot primi indemnizaţie de şomaj doar dacă şi-au depus actele necesare la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din raza de domiciliu în termen de 60 de zile de la data absolvirii. Drept urmare, ultima zi din luna august reprezintă termenul limită la care tinerii îşi mai pot depune actele în vederea primirii şomajului.
Vizaţi sunt tinerii în vârstă de minimum 16 ani, care în 60 de zile de la absolvire s-au înscris în evidenţele Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă. De asemenea, sunt consideraţi beneficiari şi absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, persoane în vârstă de minimum 16 ani care nu au reuşit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale, indiferent dacă s-au înregistrat în prealabil sau nu la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.


300 de lei pe lună


Absolvenţii beneficiază de indemnizaţie de şomaj doar şase luni de zile, cuantumul acesteia reprezentând 50 la sută din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestui drept.
„Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă le reamintesc tinerilor că au mai rămas doar câteva zile în care se pot înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea primirii indemnizaţiei de şomaj”, a declarat Mihalea Jude, purtător de cuvânt la AJOFM Arad.


Tinerii care vor să beneficieze de aceşti bani din partea statului trebuie să ştie că trebuie să se prezinte până pe 31 august la sediul AJOFM Arad cu cartea de identitate copie şi original, act de studii sau adeverinţă de studii copie şi original, în cazul absolvenţiilor de liceu e nevoie de un certificat de absolvire, cerificat de naştere copie şi original, certificat de căsătorie în copie şi original dacă este cazul precum şi o adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru muncă” plus o adeverinţă de venit eliberată de administraţia financiară şi un dosar plic.


„Probabil că o să-mi depun toate aceste acte, pentru că nu îmi strică un venit până când îmi voi găsi de lucru în domeniu. Am terminat informatica şi mi-ar plăcea să lucrez ca depanator calculatoare. Sunt încă în căutarea unui loc de muncă”, a explicat Marius Baba, absolvent de liceu.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model