Tenismenii români Marius Copil şi Victor Crivoi, eliminaţi din sferturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tandemul român Marius Copil - Victor Crivoi a ieşit din Cupa Arad Challenger, după ce a pierdut în faţa cuplului croat Franco Skugor şi Ivan Zovko. Dacă Victor Crivoi se pregăteşte să îl înfrunte în semifinale la simplu pe francezul David Guez, arădeanul Marius Copil a părăsit competiţia.

Sferturile de finală disputate aseară s-au încheiat cu scorul de  6-3, 3-6 şi 5-10 în favoarea croaţilor. Românii au început în forţă partida şi au sperat să o rezolve în două seturi. Primul set l-au câştigat destul de uşor, le-a intrat serviciul, iar jocul la fileu a fost de multe ori decisiv. În setul doi însă românilor nu le-a mai ieşit nimic şi au pierdut cu 3-6. În super tiebreack au mers cu croaţii până la 4-4, după care şi-au pierdut concentrarea şi au pierdut cu 5-10. „Nu ne-a mai intrat serviciul aşa cum ne-a intrat ieri. Am avut şansele noastre, dar nu le-am fructificat, iar croaţii au fructificat de fiecare dată eventualele mingi de breack şi au câştigat setul doi. În tiebreack am făcut câteva erori şi s-au distanţat la 8-4 şi cam asta a fost”, a declarat la finalul partidei Victor Crivoi. „M-am relaxat prea tare şi cred că ar trebui să lucrez mai mult la psihic”, a punctat Copil. Crivoi îl va întâlni în meciul din semifinale la simplu pe francezul David Guez, locul 136 ATP.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie