Târgul Ecomediu va cuprinde conferinţe internaţionale, pe teme de protecţia aerului, apei şi a solului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de companii, atât din ţară, cât şi din străinătate, se vor reuni,  în perioada 16-18 octombrie 2013, la cea de-a XI-a ediţie a târgului internaţional de mediu – Ecomediu.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad şi se va desfăşura în Pavilionul C al Complexului Expoziţional. Organizatorii spun că târgul promite a avea un răsunet internaţional şi va fi punctul de întâlnire a celor mai importanţi lideri de piaţă şi a experţilor în protejarea mediului înconjurător.

„Ediţia din acest an a târgului internaţional de mediu - Edomediu aduce o creştere semnificativă a numărului de firme expozante şi un standard ridicat al conferinţelor prin participarea experţilor interni şi internaţionali. În premieră pentru Ecomediu, se vor organiza întâlniri ale clusterelor din România şi Ungaria, brokeraje internaţionale pe teme de energii regenerabile, dar şi seminarii prin care CCIA Arad  reuneşte administraţii locale din partea de Vest a ţării, în scopul  găsirii de soluţii pentru dezvoltare locală. Ecomediu este mai mult decât un târg, este un eveniment care îşi propune să devină un punct de reper înternaţional pentru problematicile de mediu, urmând ca rezultatele dezbaterilor să fie aduse în atenţia factorilor decizionali de la nivel regional, naţional şi european”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc miercuri, 16 octombrie, la ora 11, urmată de o serie de conferinţe internaţionale, pe teme de protecţia aerului, apei şi a solului. Cea de-a doua zi va fi dedicată tematicii de management al deşeurilor, în care vor fi cuprinse şi seminariile pentru administraţiile locale şi brokeraj internaţional.

Ultima zi va avea ca tematică biodiversitatea şi voluntariatul. Instituţiile de învăţământ şi publicul larg sunt invitaţi în spaţiul exterior al Expo Arad, pentru a lua parte la demonstraţii „explozive” ale ISU Arad şi cascadorii pe bicicletă. „Mulţumim Ministerului Mediului şi al Schimbărilor Climatice pentru susţinerea acestui eveniment, dar şi Consiliului Judeţean Arad şi celorlalţi parteneri implicaţi în proiect.

Ne dorim ca publicul să conştientizeze importanţa de a participa la acest salon internaţional dedicat mediului, ca o oportunitate şi o responsabilitate de a fi parte integrantă din efortul comun pentru o viaţă mai sănătoasă, atât pentru generaţia din care facem parte, cât şi pentru generaţiile ce vor urma”, a declarat Liana Cotuna, managerul evenimentului.

Vă mai recomandă: Târgul de universităţi World Education Fair ajunge weekendul acesta la Bucureşti

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Ţăranului Român. Intrarea este liberă

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”