Sute de arădeni au sărbătorit Anul European al Cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Organizatorii acestui eveniment

Peste 100 de persoane, elevi, studenţi, voluntari şi repezentaţi ai ONG-urilor din oraş au participat, luni, 8 iulie, la dezbaterea publică cu tema „Aradul – în anul european al cetăţenilor”, la care au fost prezenţi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă şi europarlamentarul Iosif Matula.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Trust Society, în parteneriat cu Primăria municipiului Arad şi cu europarlamentarul arădean Iosif Matula şi a avut loc în sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ.
Prezent la dezbatere, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a subliniat importanţa Anului European al Cetăţenilor dar a explicat şi drepturile şi beneficiile cetăţenilor europeni în raport cu obligaţiile care revin odată cu aderarea României la UE. 

„Conceptul Uniunii Europene este cel de a forma o mare familie, cu aceleaşi obligaţii dar, totodată, aceleaşi drepturi. Dacă în privinţa obligaţiilor cetăţenilor lucrurile sunt clare, trebuie ca aceiaşi cetăţeni să îşi cunoască şi drepturile, trebuie ca aceste drepturi să fie aceleaşi pentru fiecare dintre cei peste 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Sunt convins că arădenii au simţit că aparţinem marii familii europene. Au simţit în investiţiile făcute cu sprijinul Uniunii Europene, în libertatea de circulaţie. Recunosc că suntem avantajaţi de poziţionarea noastră geografică, dar cred că noi, arădenii, am fost întotdeauna aproape de Europa, de civilizaţia europeană, de valorile Uniunii Europene”, a precizat Gheorghe Falcă.

La rândul său, europarlamentarul Iosif Matula a vorbit despre importanţa Anului European al Cetăţenilor.

„Practic, prin Anul European al Cetăţenilor, Uniunea Europeană doreşte să simbolizeze egalitatea în drepturi a fiecărui cetăţean. Din păcate, din unele studii efectuate privind cetăţenia UE reiese faptul că cetăţenii europeni nu profită din plin de drepturile lor pentru că nu le cunosc. Şi mă refer aici mai ales la dreptul la liberă circulaţie şi dreptul de stabilire în alte ţări ale Uniunii, un drept câştigat şi de ţara noastră. Este esenţial ca fiecare cetăţean al spaţiului european să îşi aducă propria contribuţie la „Perspectiva 2020”, adică standardele la care tinde Uniunea Europeană în anul 2020. Şi, pentru a-şi aduce această contribuţie, în primul rând trebuie să fie informaţi. Iar Anul European al Cetăţenilor are tocmai acest rol principal, de a informa fiecare cetăţean despre tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană”, a spus Iosif Matula.

Pentru a venit în sprijinul celor prezenţi cu informaţii cât mai utile despre oportunităţile oferite de Uniuninea Europeană au avut intervenţii pe diferite teme Adriana Soneriu, consilier EURES în cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Arad, care a vorbit despre modalităţile de angajare în UE prin reţeaua EURES, Alina Mrejeru, coordonatorul Centrului Europe Direct Arad, care a prezentat activităţile organizate în acest an cu scopul de a promova iniţiativele UE, Alina Dudaş, reprezentantul Prefecturii Arad, care a vorbit despre Apostila de la Haga şi Dan Morodan, din partea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, care a explicat modalităţile de obţinere a paşapoartelor.

De asemenea, a mai fost prezent Ioan Roman, reprezentantul unei societăţi de asigurări care a vorbit despre asigurarea privată de călătorie în UE dar şi despre cadrul european de sănătate.

La finalul dezbaterii cei prezenţi în sală au putut să adreseze întrebări, multe dintre acestea având ca temă locurile de muncă în UE, şedinţele Comitetului Regiunilor şi modalităţile de rezolvare a conflictelor de muncă în UE.

Concurs cu premiu o excursie la Bruxelles, pentru elevi şi studenţi

În cadrul dezbaterii, europarlamentarul Iosif Matula a lansat un concurs pentru elevi, dar şi pentru studenţii de la cele două universităţi din Arad, care are ca premiu o excursie la Bruxelles.
Pentru a participa la concurs, elevii şi studenţii trebuie să redacteze un eseu (între 500 şi 1.000 de cuvinte) cu tema „Cetăţenia europeană - între informare şi provocare“, în care să descrie cum văd ei Europa, drepturile şi obligaţiile cetăţenilor europeni.   
Eseele pot fi trimise la adresa europarlamentariosifmatula@gmail.com, până la data de 1 octombrie.

Despre Anul European al Cetăţenilor

Anul European al Cetăţenilor este dedicat drepturilor care decurg din statutul de cetăţean al Uniunii Europene.

În cursul acestui an se va încuraja dialogul între toate nivelurile administraţiei publice, societatea civilă şi întreprinderi, prin evenimentele şi conferinţele care vor avea loc în ţări din Europa.
Vor fi dezbătute drepturile cetăţenilor europeni şi se va contribui la definirea unei viziuni, despre cum ar trebui să fie Uniunea Europeană în 2020.

Raportul Comisiei Europene din 2010 privind cetăţenia UE indică faptul că europenii nu profită din plin de drepturile lor, întrucât nu le cunosc. Este vorba în special de dreptul la libera circulaţie şi de dreptul de stabilire în alte ţări ale Uniunii.

Vă mai recomandăm: Rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 19%

Marţi, Parlamentul European va vota ridicarea imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie