Stema României: ce semnifică acvila, bourul sau leul. De ce a fost dată jos de pe stemă coroana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actuala stemă a României a fost stabilită în anul 1992

Stema României, adoptată de Parlament în anul 1992, are la bază stema din perioada interbelică, proiectată de heraldistul József Sebestyén. Faţă de aceasta din urmă, anumite semne au fost eliminate, unul dintre acestea din neştiinţă.

Stema României constă într-o acvilă, pe un scut, având aripile deschise; în cioc ţine o cruce, iar în gheare o spadă şi un sceptru. 

Între aripile protectoare se află un scut împărţit în cinci părţi cuprinzând stemele celor cinci regiuni istorice: Ţara Românească - în care regăsim acvila valahică însoţită de aştri, Moldova - cu capul de bour, aştri şi un trandafir, simbol al vieţii, Banatul - cu Leul care trece podul, însemn vechi al Timişoarei Stema tradiţională a Transilvaniei - ce conţine acvila însoţită de aştri şi şapte cetăţi fortificate, după numele german al regiunii, Siebenburgen şi Dobrogea - cu delfinii care reprezintă zona maritimă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean József Sebestyén, la cererea regelui Ferdinand I al României.

Istoricul arădean Ioan Ban spune că în momentul în care s-a adoptat actuala stemă, la doi ani după Revoluţie, s-a comis o eroare, în sensul că un simbol al luptei pentru independenţă a fost considerat unul regalist şi ca atare a fost eliminat.

„Stemei actuale îi lipseşte, faţă de stema interbelică, simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern, precum şi coroana de pe capul acvilei, considerată – atunci când s-a decis actuala formă ca fiind simbol regalist. Acest din urmă aspect a fost unul eronat, întrucât coroana care încununa acvila României era Coroana de Oţel, însemnul independenţei dobândite în anul 1877. Coroana de oţel a fost turnată din ţeava unui tun turcesc, capturat în Războiul de Independenţă”, spune istoricul Ioan Ban.

Acesta mai afirmă că şi în perioada comunistă stema a fost schimbată. Stema Republicii Socialiste România reprezenta câteva spice de grâu şi o sondă de petrol pe fundalul pădurilor şi Carpaţilor, în spatele cărora se vede soarele. 

Vă mai recomandăm:

Stema judeţului Iaşi. Cât este de potrivită emblema heraldică cu specificul zonei

Cum a ajuns Clujul să renunţe la o stemă veche de peste 600 de ani şi să folosească în actele oficiale desenul unei eleve

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța