Specialiştii ISU Arad răspund la circa 16 solicitări pe zi, cele mai multe către SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La peste  80% dintre solicitările ISU Arad în primele opt luni ale acestui an au intervenit angajaţii serviciului SMURD. Într-un top al solicitărilor, pe locul doi au fost pompierii.

Dintr-un total de circa 4000 de intervenţii ale angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad peste 3200 au fost făcute de echipajele de la SMURD. Acesta este cel mai solicitat serviciu al inspectoratului în condiţiile în care cuprinde doar 15% din totalul de personal angajat.

”Dacă la celelalte compartimente ale ISU Arad mai avem în situaţii în care schema de personal nu este  completă, echipajele ISU nu au o astfel de problemă. Nu ne permitem ca în acest caz să ne jucăm îmn vreun fel şi să punem în pericol viaţa arădenilor”, a declarat colonel Ioan Bogdănescu, comandant ISU Arad.

În topul solicitărilor, pe următorul loc se situează incendiile, pompierii fiind chemaţi de arădeni în primele opt luni ale acestui an de 153 de ori.


Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui