Se organizează un nou curs de administratori de bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursurile încep în data de 26 mai FOTO arhivă

Uniunea Profesională a Administratorilor Arad a început înscrierile pentru un nou curs de administratori de condominii, care va începe în 26 mai.

Cei care doresc să urmeze acest curs trebuie să achite o taxă de 168 lei (150 lei contravaloarea cursului şi 18 lei contravaloarea materialului didactic), până în data de 23 mai.

„Este necesar ca persoanele care se prezintă la curs să aibă minim studii medii cu diplomă de bacalaureat, nefiind impusă o limita de vârstă. Înscrierile şi cursurile se desfăşoară la sediul Uniunii Profesionale a Administratorilor, str. L. Blaga, nr. 21”, a anunţat Ladislau Heveşi, preşedintele Uniunii.

Cursul durează două săptămâni iar predarea se va face după amiaza, de luni până vineri, între orele 16.00-18.00, şi sâmbăta între orele 10.00-12.00.

Curricula care se predă la cursurile pentru adrninistratori cuprinde legislaţia necesară administrării unui condominiu, mai precis legislaţia privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, reglementări financiar contabile, prevederi ale Codului Muncii şi ale Codului Fiscal, etc.

Persoanele care doresc să urmeze cursul pentru administrator de condominiu trebuie să se înscrie la sediul Uniunii.

La înscriere este necesară prezentarea unei copii după actul de identitate. Informaţii la telefon 0257-280853 şi 0357-431801.

Vă ma recomandăm: Primul curs de administratori de imobile din 2014, organizat de ULAL

Program de perfecţionare a administratorilor de imobile

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate