Se întâmplă la Arad: un biciclist băut a fost accidentat de un şofer fară permis care conducea o automacara neînmatriculată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia continuă cercetările FOTO arhivă

Un bărbat a condus fără să aibă permis o automacara ce nu era înmatriculată şi, cum toate acestea nu erau suficiente, a lovit şi un bicilist care, la rândul lui, nu circula în legalitate.

Acesta consumase băuturi alcoolice şi circula fără îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante. Totul s-a petrecut luni seara, în jurul orei 20, pe Drumul Judeţean 709 J. 

Potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetări la faţa locului, la aproximativ 500 de metri de intrarea în localitatea Dorobanţi automacaraua condusă de B. Branimir, de 35 de ani, l-a acroşat şi accidentat uşor pe Iosif T., în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe lângă o bicicletă, pe aceeaşi direcţie de mers, pe marginea drumului, fără să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Poliţiştii au constatat că şoferul automacaralei, nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie iar automacaraua era neînmatriculată.

Poliţiştii spun că în 2013, indisciplina pietonilor a fost cauza a 26 de accidente rutiere soldate cu decesul a 12 persoane şi rănirea gravă a 14 persoane. Pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, Poliţia Rutieră vă recomandă: traversaţi numai prin locurile special amenajate, după ce v-aţi asigurat că puteţi traversa în siguranţă; respectaţi întotdeauna culorile semaforului; Nu traversaţi strada în fugă şi sfătuiţi-vă copii să procedeze la fel; după ce coborâţi din tramvai sau autobuz, aşteptaţi să plece din staţie şi nu treceţi prin faţa sau prin spatele acestuia! S-ar putea ca şoferii să nu vă vadă decât prea târziu. O clipă de neatenţie vă poate costa viaţa; anunţaţi Poliţia ori de câte ori sunteţi martorul unui accident de circulaţie cu victime, sunând la 112 - apel de urgenţă gratuit.

Vă mai recomandăm: Accident în Arad: Un mort şi un rănit după ce un microbuz a fost lovit de un tren

UPDATE FOTO Accident teribil în Vaslui: patru persoane şi-au pierdut viaţa după ce o maşină a fost lovită de un tren

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie