Sărăcia îi scoate în stradă pentru salarii mai mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vestul ţării este din nou scena unor proteste de amploare

Muncitorii unor firme din vestul ţării au declanşat greve, nemulţumiţi de banii puţini pe care îi primesc. După aproape patru zile de protest, peste o sută de angajaţi ai unei fabrici din Arad au reuşit să ajungă la un acord cu patronatul.

  Aproximativ 130 de muncitori ai firmei GDS Manufacturing Services, care produce echipamente electronice şi electrocasnice, au întrerupt lucrul, la sfârşitul săptămânii trecute şi s-au adunat în faţa fabricii, unde au protestat împotriva conducerii firmei. Asta după ce, iniţial, angajaţii au declanşat greva de avertisment.

„Cerem negocierea contractului colectiv de muncă. Am cerut o mărire de salariu cu 100 de lei brut, ceea ce înseamnă o creştere cu 6,25 la sută a cheltuielilor cu salariile, dacă ne referim la toţi angajaţii. Ştim că sunt probleme, am văzut, de exemplu Nokia, dar noi nu ne comparăm cu ei, pentru că salariul nostru este 540 de lei, în mână”, a declarat Samir Nedelea, liderul Sindicatului „Nemira”.

Angajaţii GDS Manufacturing Services din Arad nu s-au lăsat duşi cu vorba, iar în această săptămână şi-au continuat greva. După ore îndelungi de aşteptare, timp în care angajaţii au refuzat să intre în fabrică şi să înceapă lucrul, conducerea companiei a fost dispusă să negocieze cu salariaţii nemulţumiţi. „Am reuşit să obţinem o creştere salarială de 100 de lei, care se va adăuga salariului brut, plus prime de sărbători şi sporul de fidelitate. Este adevărat că aceasta este doar o parte din cerinţele noastre, dar ne bucurăm că am reuşit să obţinem drepturile binemeritate”, a mai spus liderul sindical Samir Nedelea. Astfel, angajaţii GDS Manufacturing Services, firmă care are sediul central în Italia, şi-au reluat activitatea după aproape patru zile de proteste.

Conducerea le-a propus să achite salariile în rate

Situaţia a peste o sută de angajaţi de la o firmă din Hunedoara a fost una mult mai delicată. Oamenii au declanşat un protest spontan. „Lucrez de 37 de ani în siderurgie, dar mai greu ca acum nu a fost niciodată. Am ajuns să vin la lucru cu un pachet de biscuiţi care trebuie să îmi ajungă de prânz, pentru că nu am avut bani cu care să-mi pot cumpăra altceva de mâncare”, a povestit Vasea Huştiu, unul dintre sudorii angajaţi la ICSH S.A. Reprezentanţii companiei, deţinută de miliardarul Ovidiu Tender, s-au arătat însă mai prompţi în rezolvarea situaţiei. Astfel, după aproape trei ore de la începerea protestului, conducerea le-a propus angajaţilor să încheie un protocol prin care urmează să le fie achitate eşalonat drepturile băneşti.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026