Românii şi maghiarii vor reabilita pe bani europeni un drum vechi de sute de ani. Este vorba despre „Drumul împăratului” ce leagă Nădlacul de Csanadpalota

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un drum vechi de sute de ani ce leagă Ungaria de România va fi reabilitat cu bani europeni. Este vorba despre drumul Nădlac –Csanadpalota.

Primarii din din cele două localităţi au prezentat astăzi proiectul care va moderniza drumul respectiv.

Astfel, cele două localităţi, situate de o parte şi alta a graniţei româno-ungare, Nădlac şi Csanadpalota, vor avea un viitor comun, aşa cum au avut până acum şi o istorie comună.

Ele sunt legate printr-un drum construit pe vremea împăratului austriac Iosif al II-lea, în prezent extrem de deteriorat.

Acum, acest drum va fi reabilitat pentru a permite oamenilor din localităţile de graniţă româneşti şi ungureşti să se viziteze şi să muncească împreună, aşa cum s-a întâmplat şi în cursul secolelor trecute. Acesta este numit şi  „Drumul împăratului” .

Primarii celor două localităţi implicate direct în proiectul „Drumului împăratului” cred că reabilitarea celor 8,7 kilometri ar face posibilă diminuarea diferenţelor economice, educaţionale, culturale, sociale între regiuni cu dezvoltare inegală.

„Construirea drumului de legătură oferă numeroase posibilităţi pentru ambele ţări, printre care ar fi scăderea timpului de călătorie între localităţile legate prin drum”, a declarat Vasile Ciceac, primarul oraşului Nădlac.

Acesta mai spune că dacă nu vom intra în Schengen va exista şi un punct de graniţă.

Ambele localităţi au fost donate de către regele Matei Corvin în a doua jumătate a secolului XVI-lea, familiei Iaksici. Pe domeniul Nădlac-ului a existat o cetate care a fost devastată şi distrusă de răsculaţii lui Gheorghe Doja. Turcii, în expansiunea lor cuceresc cele două localităţi, iar dominaţia lor se termină prin prădarea, distrugerea şi incendierea acestora, rămânând în urma lor pârloagă. În documentul de numire a noului prefect de Csenad din anul 1710 se menţionează că în judeţ au existat numai 7 localităţi, printre care şi Nădlac.

Începe perioada de recolonizare a localităţilor părăsite şi distruse. În anul 1750, Nădlacul este ridicat la rang de oraş, iar domeniul Palotta se afla în administrarea Nădlacului. Specialiştii spun că în această perioadă au existat drumuri de acces între cele două localităţi. În anul 1785 împăratul Iosif al II-lea a dat ordin să fie elaborat proiectul reţelei de drumuri principale din Ungaria, iar mai târziu în anul 1850 a fost stabilită reţeaua de drumuri. Probabil în această perioadă a fost pietruit şi drumul care leagă Nădlacul de Csanadpalota.

Scopul proiectului

Mai exact, Primăria oraşului Nădlac derulează în perioada 1 octombrie 2010 -30 septembrie 2014 în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria –România 2007-2013 proiectul „Bullding Csanádpalota-Nagylak cross border connecting road”, Project code: HURO/1101/178/1.1.1 (Construirea drumului de legătură Csnadpalota- Nădlac)” împreună cu Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria. Valoarea totală a  proiectului este de 5.638.346,56 Euro împărţindu-se astfel: 1.424.356 Euro România şi 4.213.990,56 Euro Ungaria. Cofinanţarea Consiliului Local Nădlac este de 2 % din valoare, respectiv, 28487,12 Euro.

Scopul direct al proiectului este construirea  drumului de legătură între Csanadpalota şi Nadlac (8,5 km) şi dezvoltarea facilităţilor de transport transfrontaliere. Construirea drumului de legătură oferă numeroase posibilităţi pentru ambele ţări:  scăderea timpului de călătorie între localităţile legate prin drum, diminuarea izolării localităţilor,  consolidarea relaţiilor regionale,  scăderea şomajului în zonele afectate din ambele ţări.

Proiectul implementat de Primăria Oraşului Nădlac împreună cu partenerul din Ungaria Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii îşi propune consolidarea legăturilor dintre locuitorii de pe ambele părţi ale graniţei prin intermediul relaţiilor culturale, economice, sociale. Proiectul contribuie la dezvoltarea cooperării transfrontaliere paşnice, iar pe baza acesteia, la dezvoltarea şi îngrijirea relaţiilor umane şi economice.

Realizarea proiectului generează următoarele avantaje în zonă: accesul la numeroase locuri de muncă lângă frontiera răsăriteană, promovarea dezvoltării turismului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie