Renii Rudolf şi Hanna s-au întors pentru al doilea an consecutiv la Târgul de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudolf a fost în centrul atenţiei celor mici

Pentru a-i primi aşa cum se cuvine, în cadrul Târgului de Crăciun a fost amenajat un ţarc special unde aceştia vor fi cazaţi timp de două săptămâni. Rudolf şi Hanna vor rămâne la Târgul de Crăciun, până pe 27 decembrie.

Cei mai entuziasmaţi la apariţia celor doi reni, au fost copiii care au ţinut morţiş fie să-şi facă poze alături de ei, fie să-i însoţească la o mică plimbare prin împrejurimi. „Mi-am dorit să fac ceva inedit pentru cei mici. Când vezi bucuria din ochii lor, merită tot efortul”, a spus Eugen Julean, proprietarul celor doi reni.

Cei doi reni sunt originari din Suedia şi sunt crescuţi de un arădean. „Este pentru a doua oară când Rudolf şi Hanna sunt într-o asemenea ipostază, dar vă asigur că vor fi cuminţi în prezenţa copiilor. Rudolf  s-a mai îmblânzit faţă de anul trecut, singura care ne mai creează probleme fiind Hanna. Dar e de înţeles având în vedere că e gestantă”, a spus Eugen Julean. Acesta povesteşte cum cei doi membrii ai familiei Julean au renunţat la mâncarea de cerbi în schimbul trifoiului şi orzului românesc. „Nu le mai place mâncarea lor. Le place mâncarea românească: trifoi, orz sau chiar porumb", a spus Eugen Julean.

Rudolf şi Hanna vor rămâne la Târgul de Crăciun, până pe 27 decembrie, când vor fi duşi înapoi în Sântana, acolo unde sunt ţinuţi tot timpul anului. „Nu vrem să-i expunem focului de artificii din seara de Revelion, să-i speriem”, a mai adăugat Julean.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată