Regele trenurilor, Orient Expresul, a intrat azi-noapte în România prin vama Curtici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trenul, format din 15 vagoane de epocă, reface anual traseul dintre Paris şi Istanbul. Cele şase zile de călătorie îi costă pe excentricii turişti circa 7000 de euro.  

Celebrul tren, care a legat pentru prima dată Parisul de Istambul în 1883, este cunoscut în întreaga lume pentru luxul pe care îl oferă.  Vagoanele trec prin Zurich, Veneţia, Viena, Budapesta, Sinaia şi Bucureşti. Regula generală pe care trebuie să o respecte pasagerii este vestimentaţia, care trebuie să fie similară cu cea din anii ’20, adică perioada în care au fost construite actualele vagoane.

Cei 95 de pasageri, care au intrat duminică seara în ţara noastră şi care provin chiar şi din America sau Australia, beneficiază de cele mai luxoase condiţii şi cele mai fine meniuri ale bucătăriei franceze, cu 12 feluri de mîncare, in fiecare zi.
 
“Pentru mic dejun şi cină am făcut cumpărături la Budapesta. Am gătit piept de pui cu trufe, roşii coapte şi zucchini, platou cu cele mai fine brânzeturi, iar la final o piramidă de ciocolată cu banană. Compun meniul în aşa fel încât  să mulţumesc toată clientela”, a declarat  Christian Bodiguel, bucătar şef Orient Express.
 
Pentru majoritatea călătorilor, trenul Orient Express este un mit. Cei mai mulţi oameni care au călătorit cu el au fost nobili şi chiar familii regale, vip-uri şi oameni de afaceri.

Mai multe pentru tine:
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Ce se-ntâmplă cu Regina Letizia? Palatul încearcă să-i ascundă problemele emoționale. Adevărul despre internările și dependențele sale
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
De la bișniță la business. Șocul comerțului liber după ’90: „Românii nu înțelegeau libertatea prețurilor”
Femeile care au copilărit în sărăcie poartă adesea aceste accesorii. Ce semnifică?
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda