Raed Arafat vine mâine la Arad pentru a participa la acordarea Drapelului de luptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne vine mâine la Arad pentru a participa la ceremonia militară de înmânare a drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad. De asemenea la eveniment a confirmat prezenţa şi inspectorul general al IGSU.

Ceremonia militară de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad se va desfăşura în data de 15 octombrie 2016, începând cu ora 10.00, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Arad.

Acordarea drapelului de luptă s-a făcut prin decret al preşedintelui României, nr. 379 din 07.04. 2016.
Drapelul de luptă are un regim cu totul special – pentru că este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare.
Fiecare unitate militară îşi are propriul drapel de luptă.

La 1 septembrie 1863 au fost înmânate de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza drapelele de luptă tricolore tuturor unităţilor militare ale armatei romane. Ca o recunoaştere a eroismului pompierilor militari la data de 13 septembrie 1863 s-a înmânat primul drapel de luptă Companiei de Pompieri din Bucureşti de către acelaşi domnitor.

Fiecare drapel de luptă are elemente de identificare proprii, în sensul că în cele patru colţuri ale flamurii sunt brodate cu fir aurit, cununi cu două ramuri de stejar care au în interiorul lor semnul de armă, iar pe placa ce susţine acvila cruciată şi pe inelul de pe hampă este inscripţionat numele unităţii.

Drapelul de luptă al unităţilor militare este confecţionat în ateliere speciale şi este compus din flamură, hampă, acvilă şi accesorii. Flamura e confecţionată din ţesătură dublă de mătase, are formă dreptunghiulară şi ornamentaţie identică pe ambele feţe. Pe flamură sunt reproduse, în fâşii, culorile Drapelului României – cu albastru la hampă, galben în mijloc şi roşu la exterior. Pe fâşia galbenă, central, este aplicată Stema României, brodată cu fir metalizat şi mătase în culori.

În fiecare dintre cele patru colţuri ale drapelului de luptă sunt brodate, cu fir auriu, cununi din două ramuri de stejar, în interiorul cărora este reprezentat însemnul categoriei de forţe ale armatei de care aparţine unitatea militară – în cazul pompierilor se află semnul de armă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentat de două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, sub care se află o grenadă explodând, toate din argint.

Pe cele trei laturi libere, flamura este brodată cu franjuri de fir auriu răsucit, iar în colţurile fâşiei de culoare roşie sunt prinşi ciucuri din fir auriu. Hampa este confecţionată din lemn, are culoare maro. Acvila este confecţionată din aur, are capul orientat spre dreapta, aripile semideschise şi ţine în cioc o cruce ortodoxă, iar în gheare – fuiorul de fulgere, care reprezintă puterea şi curajul. Pe aversul suportului acvilei este înscrisă deviza „Onoare şi patrie”, iar pe revers este denumirea unităţii militare.

Pe timp de pace, Drapelul se păstrează în condiţii speciale şi este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la aniversarea anumitor evenimente importante ale ţării ori ale unităţii, fiind apărat de garda drapelului.

Vă mai recomandăm: Raed Arafat explică ce trebuie făcut în caz de cutremur şi cum se pregătesc autorităţile să facă faţă unui seism puternic

IGSU cumpără o maşină frigorifică pe post de morgă mobilă în caz de dezastre. Arafat: E o parte macabră, dar necesară

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online