Procesul poliţiştilor şpăgari a început cu o amânare. Următorul termen a fost fixat pe 5 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii- în momentul arestării

Cei şapte agenţi rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean al poliţiei Arad şi o angajată a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România(CNADR), cercetaţi pentru luare de mită, au avut astăzi prima înfăţişare în faţa instanţei. Au scăpat însă uşor, şi asta pentru că, la cererea unuia dintre ei, dubutul procesului s-a amânat. Următoarul termen de judecată decis de instanţă a fost stabilit pen

Ei au fost trimişi în judecată după ce, timp de mai multe luni, procurorii au primit plângeri şi sesizări la adresa agenţilor de poliţie. A fost nevoie opt investigatori sub acoperire şi câteva abateri de la legea circulaţiei. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când, după câteva încercări ale anchetatorilor cu ajutorul unor investigatori sub acoperire, agenţii de poliţie au primit diverse sume de bani, pentru a închide ochii la abaterile constatate. Mai mult, unii dintre inculpaţi, au fost prinşi luând mită în mod repetat.

O parte din cei 11 poliţişti ridicaţi iniţial de anchetatori au fost scoşi de sub urmărire penală, pe motiv că asupra acestora nu au existat dovezi temeinice din care să rezulte că au primit mită sau că au ştiut despre „atenţiile” oferite de investigatori colegilor lor.
Poliţiştii rutieri Dănuţ Bota, Lucian Gligor şi Toader Ivaşcu, din Arad, Gelu Jucu şi Nicolae Mona din Lipova, dar şi Gianina Hele, angajata a CNADNR, au fost trimişi în judecată de procurorii arădeni pentru luare de mită. Deşi imediat după ce au fost ridicaţi de către cei de la DGA şi au fost propuşi pentru arestare preventivă, instanţa i-a lăsat în libertate.

În prezent, aceştia se află la dispoziţia conducerii Poliţiei Arad şi îşi desfăşoară activitatea, fiind pe patrulă şi fără a avea dreptul de a întocmi acte procedurale sau dosare penale.
„Conducerea Poliţiei Arad aşteaptă decizia magistraţilor pentru a lua măsurile care se impun împotriva celor învinuiţi”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad. Pentru fapta de care sunt cercetaţi poliţiştii riscă între trei şi 15 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor