Primul seminar din ciclul „AgRO-ITinerarii” va avea loc săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Comerţ Italiană pentru România împreună cu instituţia Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează primul seminar din ciclul „AgRO-ITinerarii”.

Evenimentul va avea loc în data de 18 martie 2014, începând cu orele 09:00, în Sala de Conferinţe - Centrul Expoziţional Expo Arad, etajul 1, Pavillon A.

Printre temele în dezbatere se vor număra sistemul de plăţi prevăzute de PAC şi de Statul român şi garanţiile disponibile pentru creditele în sectoarele agricol şi zootehnic. Se va discuta, cu precădere, despre prima versiune a PNDR elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, discuţie ce va putea fi ulterior aprofundată interactiv cu reprezentanţii celor trei instituţii: APDRP, FGCR şi APIA.

„Mulţumită experienţei «Partenerilor Agricultură 2014 » ai CCIpR, Maschio Gaspardo, Banca Italo Romena şi Biroul de Avocatură Tonucci & Partners, vor fi dezbătute teme de natură financiară, juridică şi tehnică”, au declarat organizatorii.

Vă mai recomandăm: FOTO Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad şi-a deschis larg porţile

Conducerea  Camerei de Comerţ din Arad susţine că Nicolae Băcanu a pierdut definitiv procesul cu instituţia

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă