Povestea Elenei Ghiba Birta, un mecena român de talie europeană. A lăsat averea primită tinerilor studioși

0
Publicat:

Doctorul în istorie Antoniu Martin povestește cine a fost arădeanca Elena Ghiba Birta, care și-a lăsat averea tinerilor studioși. După părerea lui aceasta este un mecena român de talie europeană. .

Bustul ridicat în memoria ei FOTO Antoniu Martin

Antoniu Martin spune că fiecare națiune și-a avut, fără îndoială, în decursul evoluției sale, personalitățile ei providențiale, care au oferit acele impulsuri necesare progresului, fie că vorbim de progres economic, științific sau de cel educațional. Se cunoaște rolul fundamental pe care elitele intelectuale l-au jucat în procesul devenirii naționale, a cristalizării culturii unei națiuni, a unei țări. Pentru națiunea română, ca pentru majoritatea națiunilor europene, secolul al XIX-lea a fost definitoriu din multiple perspective.

În această perioadă s-a cristalizat conștiința națională la nivelul cetățenilor, educația contribuind într-o manieră decisivă la aceasta.

Din această perspectivă, existența unor personalități care au înțeles să sprijine formarea unei elite educaționale a fost salutară. Născută în 1801, în apropierea graniței de vest a României și-a petrecut copilăria și adolescența lângă Arad, pentru ca mai târziu să se stabilească, prin căsătorie, în acest frumos oraș de pe râul Mureș. Rămânând văduvă, în 1830 a intrat în slujba unui funcționar administrativ până în 1863. La moartea oficialului, pentru că acesta nu avea urmași, i-a lăsat Elenei o avere considerabilă. Cu un an înainte de moarte, survenită în 1864, Elena și-a întocmit testamentul în care a stipulat, printre altele, ca suma de 48.000 florini să fie alocați pentru o viitoare fundație care să-i poarte numele”, spune Antoniu Martin.

A acordat burse 

Fundația „Elena Ghiba Birta” urma să acorde 12 burse anual, de câte 200 florini pentru elevii și studenții merituoși, dar care nu aveau posibilități materiale, de confesiune ortodoxă și origine română. Beneficiarii burselor proveneau din familii cu venituri modeste - țărani, învățători, preoți, meseriași – unii fiind chiar orfani. Mulți dintre aceștia au devenit medici, juriști, preoți, profesori, arhitecți, personalități marcante ale culturii și vieții politice românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

O altă parte din averea sa a fost donată mai multor locașuri religioase ortodoxe, catolice, calvine, Casei Săracilor din Arad, unui proiect spitalicesc și fondului pompierilor.

În prezent în Arad o importantă instituție de învățământ poartă numele acestei binefăcătoare a tinerilor studioși. Este vorba despre Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, unul dintre cele mai prestigioase licee din Arad și România. Clădirea acestuia, situată pe Bulevardul Dragalina nr.6, a fost construită după proiectul arhitectului arădean Milan Tabacovici, în 1880. În fața liceului este amplasat, ca recunoaștere din partea comunității, bustul celei care este considerată «patroana învățământului arădean». Primind în anul 2001 titulatura de «Colegiu Național» – ca recunoaștere a calității actului educațional de excepție desfășurat și performanțelor la nivel național și internațional – liceul duce mai departe cu mândrie o tradiție de peste un secol, care onorează dar și obligă”, mai adaugă dr. Antoniu Martin.

Promoție după promoție, absolvenții acestei instituții de învățământ își confirmă pregătirea și valoarea prin admiterea la universități de top din România, Europa și SUA.

 „Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” este angrenat constant în numeroase proiecte educaționale și comunitare, a căror finalitate o reprezintă cetățenia activă și responsabilă. Programele europene de mobilitate de care se bucură atât elevii cât și profesorii, vin să întregească activitatea acestuia. Beneficiind de un corp profesoral bine pregătit, coordonat de directorul Laura Putnic și directorul adjunct Camelia Avramescu, liceul arădean, având conștiința moștenirii sale prodigioase, privește cu încredere spre viitor”, încheie istoircul.

„Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad Antoniu Martin
Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?